Calea Victoriei № 153-155 - Palatul Societatii Functionarilor Publici
1900
Palatul Societatii Functionarilor Publici, construita in 1900 dupa planurile arhitectului N. Mihaescu pe coltul dintre Calea Victoriei si str. Buzesti. Cladirea a fost distrusa de bombardamentele din 1944 si nu a mai fost reconstruita dupa aceea. sursa ''Realitatea ilustrata''
In unghiul format de Calea Victoriei si strada Buzesti, la Piata Victoriei, a existat pana in anii ’40 Palatul Societatii Functionarilor Publici, o cladire foarte frumoasa. Avariat la bombardamente, a fost inlocuit de un spatiu verde dupa razboi.
- Acoperisul era faurit de Alexandru Dimitriu, mesterul care a facut si cavalerul in armura de pe Primaria de Verde (Banu Manta)
1950 - Socfrez Moag si Vera Florescu, 7 apartamente, Bucuresti, str. calea Victoriei 155 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile; SURSA: pinterest
Calea Victoriei № 153-155 - Victoria International Business Center
- In anii ’80, ambitia lui Ceausescu de a sistematiza intreg orasul a plantat cam pe acelasi loc un bloc-mamut care adaposteste, printre altele, Comitetul Olimpic Roman.
Situat in Piata Victoriei si beneficiind de o amplasare privilegiata, Centrul de Afaceri Victoria reprezinta o excelenta optiune pentru companiile ce doresc spatii de birouri. Victoria Business Center are 12 etaje, cu o suprafata totala de 19.140 mp spatii de birouri, si 6.000 mp spatii comerciale la Parter si Mezanin. In afara de pozitionare, proximitatea numeroaselor centre bancare, accesul usor catre Zona Centrala si de Nord a Bucurestiului precum si multiple variante de mijloace de transport reprezinta tot atitea avantaje pentru cei ce decid sa aiba birouri in aceasta locatie.
- COMAN ION, domiciliat în Bucureşti, Calea Victoriei 153, în fostul regim comunist Coman Ion a avut o vreme funcţia de ministru al apărării naţionale, iar în decembrie 1989 avea funcţia de "şef al secţiei militare al fostului PCR" (după cum însuşi declară). În această calitate, a fost trimis de către Ceauşescu Nicolae să coordoneze reprimarea revoluţiei de la Timişoara, acţiune în urma căreia au rezultat peste 70 de morţi şi mai multe sute de răniţi. Pentru faptele sale, Coman Ion a fost condamnat la 25 ani închisoare şi degradare militară pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor deosebit de grav, prin Sentinţa nr. 6 din 9 decembrie 1991 a Curţii Supreme – secţia militară, pedeapsă redusă la 15 ani închisoare în urma Deciziei nr. 30/1997 a Curţii Supreme de Justiţie – completul de 9 judecători. Alătur copii după hotărîrile judecătoreşti respective pentru lămurire. Din respectiva pedeapsă, Coman Ion a executat doar 3 ani, 3 luni şi 10 zile, beneficiind de graţiere conform Decretului nr. 588/2000. Plîngerea formulată de petentul Mioc Marius este neîntemeiată deci ... Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Coman Ion sub aspectul săv. infr. prev. de art. 260 Cp; Sursa: Piatauniversitatii
Calea Victoriei № 163 Restaurantul Marul de Aur
În prezent, portalul a dispărut şi palatul transformat într-un restaurant (Restaurantul Mărul de Aur) este complet mascat de blocul în care se află Banca Comercială Română.
Marul de aur a gazduit de a lungul timpului: Clubul Marii Industrii, Uniunea ziaristilor, Uniunea Arhitectilor, Clubul milionarilor si restaurantul Marul de Aur.
Astazi a ramas gradina si casa din spate. Cladirea care era la strada, cea sub care se patrundea printr-o arcada, intr-o curte interioara aflata in fata restaurantului a fost demolata in urma cutremurului din 1977. Au ramas coloanele de la intrarea principala.
http://maruldeaur.com/Istorie/
Calea Victoriei № 163 Casa prinţesei Elisabeta
- Casa Genevieva Bibescu
- la mijlocul distanţei dintre strada Sevastopol şi Piaţa Victoriei, era un portal sobru care închidea o curte, dincolo de care se află un edificiu arătos ca un mic palat, construit de arhitectul G.M.Cantacuzino pentru o oarecare Anne-Marie Massart (născută Polizu) - despre care nu ştiu nimic. Aceasta a vândut-o reginei Elisabeta a Greciei, sora regelui Carol II, care atunci când eram copil locuia aci, după ce a divorţat. Pe la sfârşitul anilor ‚30, ea s-a mutat în Palatul Elisabeta de pe Şoseaua Kiseleff şi în locul ei a fost câtva timp Clubul Miliardarilor, până ce şi acesta s-a mutat în casele Manu de pe Şoseaua Jianu (astăzi Bulevardul Aviatorilor).
- Casa „Prinţesei Elisabeta”. Tot pe Calea Victoriei se găseşte o casă construită sau reamenajată de arhitectul George Matei Cantacuzino la 1925 pentru Marie Angèle Massart. Aceasta a vândut-o în anul 1927 principesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea şi efemeră regină a Greciei, după ce aceasta s-a întors în ţară. După venirea comuniştilor la putere, fostul casa a prinţesei Elisabeta din Calea Victoriei a devenit Casa Ziaristilor, iar ulterior, din anii '80, restaurantul „Mărul de Aur".
- Această casă e mai greu de găsit căci se află ascunsă privirii de masivele blocuri ce preced Piaţa Victoriei. E tot pe partea stângă, la nr. 163, dincolo de intersecţia cu strada Sevastopol, o fostă uliţă desfundată care se spune că şi-a primit numele pe vremea Războiului Crimeei când bucureştenii o asemănaseră cu teatrul de luptă răvăşit de nenumărate ploi.
Casa respectivă, recent redevenită restaurantul „Mărul de Aur“, a fost construită de arhitectul George Matei Cantacuzino la 1925 pentru Marie Angèle Massart care a vândut-o în anul 1927 principesei Elisabeta, sora lui Carol al II-lea şi efemeră regină a Greciei.
Bijuterie arhitecturala asezata pe Calea Victoriei, in fosta resedinta a principesei Elisabeta, fiica a regelui Ferdinand si a reginei Maria, regina a Greciei.
G.M.Cantacuzino, arhitect roman de renume mondial, la acea vreme, a construit acest lacas dupa primul razboi mondial (1925-1928) pentru Marie Angele Mossart.
„...frumoasa casă pe care G. M. Cantacuzino a făcut-o, după războiul celălalt, pentru d-na Marie-Angele Massart, născută Polizu a fost a M.S. Regina Elisabeta a Greciei, iar azi este sediul Clubului Marei Industrii. În spatele casei, pe un loc de peste două pogoane, se găseşte cel mai vechi cimitir evreiesc din Bucureşti. Până în anii trecuţi, la balurile date de Club, perechile doritoare de umbră şi linişte se îndreptau, încet, din grădina Clubului înspre vechiul cimitir şi nu se întorceau, adesea, decât într-un târziu. Câte n-or fi auzit bieţii morţi, dacă mai aud”, scria amănunţit şi savuros diplomatul Gheorghe Crutzescu în cartea sa despre Podul Mogoşoaiei, apărută în 1943 la vestita editură Socec. De atunci şi până la reeditarea cărţii în 1987, Clubul se transformase în Uniunea Ziariştilor, iar aceasta în Mărul de Aur, celebra locantă a activiştilor, a boemei literar-artistice bucureştene, ori a nostalgicilor anilor intebelici când cea mai frumoasă femeie din Bucureşti, o evreică, aleasă aici în timpul unui bal, plecase să joace într-un film al lui Fellini. Istoria obscură postdecembristă a „unităţii de alimentaţie publică” nu a lăsat vreo urmă notabilă, ceea ce o aduce în prezent fiind reinventarea funcţiunii de club cu alte mijloace, efecte, iluzii, fizionomii, ţinute, circulaţii şi sunete.
https://www.igloo.ro/articole/pat-lounge/
* Palatul Elisabeta
1924-1935
Între 1924 şi 1935, George şi Elisabeta au trăit în exil, mai întâi la Bucureşti, apoi la Londra, până ce în sfârşit divorţul celor doi devine inevitabil. În 1935, ea se întoarce la Bucureşti, de data aceasta cu sentimentul că e “acasă”. El revine la Atena, pe tron, a doua oară, fără cea pe care şi-o alesese cândva drept regină.
1925-1937
- Până în 1937 locuieşte într-o casă cumpărată de Principesa Elisabeta a României, (fostă regină a Greciei, pentru doi ani (1922-1923 fiica mai mare a cuplului regal Ferdinand I şi Maria), încă din 1925, pe Calea Victoriei la nr. 163, refăcută în stil toscan de arhitectul G.M. Cantacuzino. Însă nu acest imobil avea să-i poarte numele (pentru totdeauna), ci palatul construit anume pentru ea, într-un “plămân” al Parcului Herăstrău.
- Palatul Elisabeta de pe Şoseaua Kiseleff nr. 26 este reşedinţa oficială din Bucureşti a Regelui Mihai al României. Palatul este, de asemenea, gazda membrilor Familiilor Regale europene care vin să viziteze Bucureştiul, la invitaţia Principesei Margareta şi a Principelui Radu. De aici sunt gestionate sutele de angajamente publice, proprietăţile şi proiectele de dezvoltare ale Familiei Regale.
1937
Despre ridicarea acestui edificiu impunător – care astăzi este reşedinţă a Familiei Regale a României – Narcis Dorin Ion scrie în volumul “Palate din Bucureşti” (Editura Noi Media Print, pagina 199): “Palatul – care are în jur un frumos parc – a fost inaugurat în ziua de 12 octombrie 1937, în prezenţa proprietare, a regelui Carol al II-lea, fratele său, a premierului Gheorghe Tătărescu, a primarului Capitalei, Alexandru Donescu, şi a altor oficialităţi”. Istoria locului nu e lipsită de sinuozităţi.
1944
După 23 august 1944, Palatul Regal fiind bormbardat, aici se va muta temporar Regele Mihai I. Şi tot aici, în superbul edificiul în stil maur, construit după planurile arhitectului Corneliu N. Marcu, se va semna unul dintre documentele cruciale ale mijlocului secolului trecut, document care va schimba dramatic soarta României.
“Biroul Regelui Mihai este amplasat exact în acelaşi spaţiu din anii 1944-1947, acesta fiind locul în care comisarul sovietic Andrei Ianuarevici Vişinski a bătut cu pumnul în masă replicând regelui «Ialta sunt eu!» şi trântind uşa”
1947
Şi ne referim aici la actul de abdicare, pe care Regele Mihai I îl semnează la presiunea premierului Petru Groza şi a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, la 30 decembrie 1947.
Cum va fi arătat Palatul în acea zi mohorâtă pentru istoria naţiunii române? Aflat în exil, regele descrie locul primului său biograf oficial, Arthur Goould-Lee (descriere preluată, în cartea citată, de Narcis Dorin Ion): “Regele Mihai a decis să-l primească pe premier în salonul de la etaj, o cameră pătrată cu latura de vreo 8 metri, mobilată în stilul italian simplu preferat de prinţesa Elena. Pe lângă câteva canapele, fotolii şi mese mici, în cameră se afla o masă italienească lungă, lipită de perete, între două ferestre care dădeau spre curtea împădurită din spatele palatului. Aceasta era o piesă de mobilier destul de obişniuită, dar istoria României avea să fie scrisă în curând pe ea. Intrarea în salon se făcea printr-o anticameră la care se ajungea dintr-un hol. Pe partea cealaltă a holului se aflau apartamentele reginei Elena. La celălalt capăt al salonului era apartamentul Regelui, dar nu exista o uşă directă şi accesul era posibil doar prin uşa de sticlă care dădea într-un balcon, care la rândul lui ducea spre o uşă similară din apartamentul Regelui”.
1948
Cât despre cea care a dat numele palatului, Principesa Elisabeta a României, ea s-a stins din viaţă, la un ţărm de mare, visând fără speranţă la revenirea în ţara natală. A plecat din Palat la începutul anului 1948, într-un exil căruia nu-i va supravieţui.
1956
Următorii 8 ani i-a petrecut la Cannes. A murit la 15 noiembrie 1956, fiind în vârstă de 62 de ani. Nefericita principesă română mai experimentase o dată exilul, după prima renunţare la tronul Greciei a celui care îi fusese soţ, George al II-lea.
2001
După plecarea Regelui Mihai I, Palatul Elisabeta va intra în proprietatea statului, fiind folosit, în diferite epoci, drept casă de protocol sau hotel de lux. Reîntoarcerea la gloria de odinioară avea să fie posibilă începând cu 18 mai 2001. Este ziua în care, după 53 de ani, paşii ultimului său locatar regal aveau să răsune din nou. Regele Mihai I revenea în Palatul pe care avea să-l numească din nou cu acest dulce cuvânt: “acasă”. Alteţa Sa Regală Principele Radu istoriseşte despre acest moment: “După ce toată lumea a plecat, după ce Regele şi Regina şi-au desfăcut bagajele şi după ce au refuzat categoric să aleagă dormitorul principal al palatului, cu lemn aurit şi «brodat» («preferăm odăile unde locuia regele tânăr», a decis Regina), ne-am adunat într-o cameră şi, după o clipă de tăcere, am conchis cu toţii: ce urâtă este!”.
- E momentul în care se ia decizia crucială de restaurare şi reamenajare a Palatului Elisabeta, care căpătase, prin contaminare, un aspect rigid, neprietenos, în deceniile de comunism. Arhitectul Şerban Sturdza are privilegiul să regândească locul, adăugând planurilor iniţiale, cele din anii ’30, noi dimensiuni arhitectonice şi spirituale. Oameni şi evenimente din trecut transpar în noua imagine a Palatului Elisabeta. Sunt blazoane ale familiei regale, tablouri ale membrilor săi marcanţi, de-a lungul istoriei, saloane care poartă numele înaintaşilor. Ferdinand şi Maria. Carol şi Elisabeta. Regina Elena. Mai sunt însă şi umbre întunecate, intrate acum, discret, într-o anecdotică a acestui loc prea-încărcat de istorie. “Biroul Regelui Mihai este amplasat exact în acelaşi spaţiu din anii 1944-1947, acesta fiind locul în care comisarul sovietic Andrei Ianuarevici Vişinski a bătut cu pumnul în masă replicând regelui «Ialta sunt eu!» şi trântind uşa”, scrie Narcis Dorin Ion (pag. 201).
SURSA
http://facil.primariasector1.ro/despre-sector.php
http://www.revistaclipa.com/5754/2011/05/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-v
http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/bucuresti-555-de-ani/bucuresti-555-palatul-elisabeta-un-destin-in-umbre-si-lumini-676485.html
Calea Victoriei № 167 - nationalizare imobil
- Avram Jaques, 5 apartamente, Bucuresti, Calea Victoriei 167. DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
- Manolescu Vasile, 11 apartamente, Bucuresti str. Calea Victoriei 167 si 169 - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile