Calea Victoriei № 131 - Casele Ioan Campineanu
iar celalalt bloc pe parcela de la nr. 131, unde in trecut au fost Casele Ioan Campineanu, patriotul de la 1848.... Ambele buildinguri sareau de 8-9E, urmand sa ocupe 100% suprafata parcelelor respective. Astfel, cele doua buildinguri urmeaza sa prinda "in menghina" Casele Lens-Vernescu, din Calea Victoriei pana in Str. Sfintii Voievozi !!!
- Amploarea demolarilor de atunci a indus in mentalitatea multora ca din orasul de pe malurile Dambovitei, nimic nu merita pastrat. Inca se demoleaza in Bucuresti. Dar acum demolarile urmaresc specula imobiliara, nu indicatiile pretioase.
Fostul Minister, calea Victoriei 131-35 avea teren de 13.083mp, conform date cadastru Buc. Posta Romana, ca proprietar, a facut schimb. A obtinut cladirea din Dacia 138-140, teren de 1.182mp 11 ori mai mic, 1 /20 din valoare.
Noul proprietar din calea Victoriei, a demolat cladirea enorma, veche, sa valorifice imediat terenul Minuscul. Cin sa fie, cin sa fie ?
http://www.foto-magazin.ro/weblogap/archives/2007/04/prima_mea_preze.html
Calea Victoriei № 133 - Palatul Filip Lenș
Calea Victoriei: capitolul 9. Casa Lenş-Vernescu - Arhitect Ion Mincu
La jumatatea secolului al XVIII-lea, in Tara Romaneasca vine un nobil francez din Marsilia, Jean-Baptiste Linchon, ca secretar particular si preceptor al copiilor domnitorului Alexandru Ipsilanti. Se stabileste in Bucuresti si se casatoreste cu o romanca, avand un fiu, pe Filip, devenit Lenş pentru localnici (1789 – 1853).
1763
În timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Constantin Racoviţă, în 1763, Jean-Baptiste Linche, nobil din Marsilia, a devenit secretarul de limbă franceză al domnitorului. Contele s-a căsătorit cu românca Lisabeta Balotescu, fiul său Filip Lenş devenind mai târziu boier valah.
1821
In 1821 boierul valah Filip Lenș, fiu al unui nobil de origine franceză va construi casa de pe Podul Mogosoaiei, casa ce va fi darul sau de nunta pentru Elisabeta Balotescu-Carpinisanu. Era una dintre cele mai frumoase case la ora aceea in Bucuresti, casa ce purta amprenta arhitectilor ce incepusera sa vina din Occident.
- În anul 1821, Filip Lenş (1779-1858), fost mare vornic, mare vistier şi mare logofăt al Dreptăţii (era, se pare, de origine franceză), începea construcţia casei. Aceasta se afla în Mahalaua Popa Cosma şi era destul de spaţioasă, cu parter şi etaj, fiind înconjurată de un teren imens.
1822
La 1822 casa va fi cuprinsa de un incendiu, astfel ca va fi nevoit sa o refaca.
Ca si tatal sau va ocupa o inalta functie pe langa domn. Va sta mult in anturajul lui Grigore VI Ghika, iar cand acesta va fi venit pe furis de la Constantinopol, Filip Lenş, isi va aduce si el calabalacul in Bucuresti, iar la 12 iulie (sau 6 noiembrie dupa alte surse, Gh. Crutzescu) 1822 va asista la inscaunarea lui Voda. Filipache Lenş ocupa functia de mare camaras al domnitorului (sau mare vistiernic), dupa ce numele sau fusese inclus pe o lista trimisa sultanului din care urma sa se aleaga primul domn pamantean, dupa 1821, cel ales fiind cel pe care l-a slujit.
1929
În anul 1829, aici a locuit generalul Pahlen, prim preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Ţării Româneşti. Tot în acest imobil şi-a avut sediul şi cartierul general al generalului Kiseleff. Fiind avariat de cutremurul din 14 noiembrie 1829, imobilul este reparat de către proprietar.
1848
Cu toate că au făcut studii strălucite la Paris, fiii lui Filip Lenş au fost filo-ruşi, unul dintre aceştia, Costache Lenş, a îndeplinit funcţia de Primar al Bucureştilor, în 1848.
1853
Filip Lens va muri in 1853 moment in care declinul cladirii incepe sa se produca. Unele surse spun ca in casa au continuat sa locuiasca urmasii sai – Alexandru, Constantin si Ioan. Alte informatii dau casa ca fiind ocupata de trupe rusesti, garnizoana deci, dupa care aici s-ar fi instalat Ministerul de Razboi. Probabil ca in urma folosirii ei de catre trupele rusesti in timpul Razboiului Crimeei casa nu a mai prezentat interes deosebit pentru urmasii lui Filip Lens si, proprietari fiind, au incheiat intelegere pentru gazduirea ministerului.
- În timpul Războiului Crimeei, aici a funcţionat reşedinţa generalissimului trupelor ruseşti, staţionate în Moldova şi Muntenia, Mihail Dimitrievici Gorceakov (1853-1854). Ca fapt pitoresc, amintim că, în timpul campaniei de la Dunăre, care a precedat Războiul Crimeei, marele scriitor rus, Lev Nicolaevici Tolstoi, pe atunci tânăr ofiţer în armata ţaristă, s-a aflat la Bucureşti, în prima jumătate a anului 1854. Fiind rudă cu cneazul Mihail Dimitrievici Gorceakov, conducătorul oştilor ruseşti cantonate în Principate, Tolstoi era adesea invitat în casa logofătului Lenş unde, în afara prinţului Gorceakov, locuiau şi prietenii marelui scriitor, Contele Suhtelen şi locotenentul Kotzebue.
Filip Lenș moare în 1853, în timpul războiului din Crimea. În perioada care urmează, casa găzduiește, pe rând, Colegiul Militar, Ministerul de Război și în cele din urmă Statul Major al Armatei Rusești. Tot în această vreme, Lev Tolstoi, marele scriitor rus, se numără printre vizitatori.
1854
- 17 martie 1854 locotenentul Lev Nicolaevici Tolstoi se prezintă la sediul Marelui Cartier General al armatei ţariste, aflat în casele logofătului Filip Lenş, unde cneazul Gorceakov abia revenise de pe front. Acesta îl primeşte cu maximă politeţe, îl tratează cu căldură, ca pe o rudă ce îi era, promiţându-i chiar că îl va reţine pe lângă sine. Era, mai ales, o bună ocazie de a fi împreună cu lt Kotzebue şi lt. Suhtelen, prietenii lui Tolstoi.
Evoluţia situaţiei internaţionale nu era însă favorabilă şederii scriitorului în capitala ţării. Cu o zi înainte, se aflase că Franţa şi Anglia declaraseră război Rusiei, alăturându-se făţiş Turciei. De aceea, el va fi transferat de urgenţă la Olteniţa, fiind pus la dispoziţia generalului. În cursul şederii în Principate, mai ales la Bucureşti, dar şi în scurtele popasuri făcute la Buzău, Focşani, Bârlad, Tecuci, Lev Tolstoi a putut cunoaşte o parte din viaţa şi istoria poporului român, schimbându-şi radical părerile preconcepute privind ţara noastră: “Soarta acestui popor este scumpă şi tristă”, notează scriitorul în Jurnalul său.
1882
Clădirea ia foc în 1882, iar în 1886 moștenitorii lui Filip Lenș o vând lui Gheorghe „Gună” Dimitrie Vernescu (1829-1900), avocat și politician, unul dintre fondatorii Partidului Liberal.
Calea Victoriei № 133 - Casa Vernescu
- O altă locuinţă-muzeu era Casa Vernescu, socotită la acea vreme una din cele mai luxoase din Capitală. Biblioteca avea plafonul susţinut de opt coloane verzi, cu multe sculpturi şi faianţe vechi. Salonul imens era iluminat de o sută şaizeci de becuri, pentru care fusese nevoie să se instaleze o uzină electrică proprie. Unele camere aveau plafoanele pictate de Mirea şi mobilă adusă din Paris.
- Acest spaţiu viran se continuă cu o casă frumoasă, casa Linche-Vernescu, transformată în cazinou. Gestionarii actuali i-au adăugat o marchiză şi au mutilat-o, fără de nici un fel de respect sau decenţă, cu benere, draperii şi afişe, adevărat semn al vremurilor noastre în care prostul gust este dominant.
Socrul meu, E. Hagi-Mosco, îmi povestea, şi apoi a şi scris, istoria acestei case, construită iniţial de un fost perceptor al copiilor lui Alexandru Ipsilante, Jean Baptiste Linchou venit din Marsilia care cu timpul s-a îmbogăţit. Fiul său, pe care l-a avut cu o cârciumăreasă roabă romă a boierului Hrisoscoleu, şi-a schimbat numele în Lenş şi apoi a fost căftănit boier de Grigore VI Ghika, pe care l-a sprijinit să ia Domnia.
În copilăria mea mai trăia văduva ultimului urmaş al acestui Lenş, care se intitula contesă de Linche de Moissac şi era prietenă cu bunica mea. Nu mai locuia în casa de pe Podul Mogoşoaiei, pe care familia Lenş o vânduse lui Gună Vernescu, unul din fondatorii Partidului Naţional Liberal, ci într-o frumoasă casă din Piaţa Amzei. Metamorfoza acestui Linchou în Lenş şi apoi în conte de Linche de Moissac este una din cele mai amuzante mistificări genealogice pe care societatea românească a acceptat-o în mare parte din cauza marilor bogăţii acumulate de această familie şi a rafinamentului francez al membrilor ei.
Aspectul de astăzi al casei îl datorăm lui Gună Vernescu, care l-a însărcinat pe arhitectul Ion Mincu să o restaureze după ce fusese devastată de un incendiu.
Când eram copil, casa era proprietatea statului căruia - după câte mi s-a spus - i-o vânduse Gună Vernescu din cauza unor greutăţi financiare. Mi-aduc aminte că a fost reşedinţa ministerului economiei şi la un moment dat şi a preşedinţiei Guvernului.
De câte ori mă uit la această casă-cazinou, îmi amintesc că a fost de două ori ocupată de armatele ruseşti. Prima oară în timpul războiului Crimeei când cneazul Gorceacov a instalat aici cartierul său general unde l-a avut ca oaspete pe marele scriitor Lev Tolstoi, pe atunci locotenent şi apoi în 1944 când trupele sovietice au preluat-o şi i-au deteriorat, potrivit obiceiurilor lor, interioarele elegante pictate de pictorul Mirea. Fiind instituţie publică, nu am vizitat această casă decât după ce a devenit cazinou şi restaurant. A fost restaurată doar parţial, dar încă este o mărturie a rafinamentului elitelor române din secolul XIX.
1882 - In 1882 un nou incendiu devasteaza casa
1886
la 20 aprilie 1886 moștenitorii lui Filip Lenș vand proprietatea unui om politic important, Gheorghe „Guţă” DimitrieVernescu (1829 – 1900) jurist, doctor in drept, cu studii facute la Bucuresti si Paris și politician, unul dintre fondatorii Partidului Liberal. Este unul dintre cei care la 24 mai 1875 alaturi de Ion. C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A. Golescu, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan si altii, isi pune semnatura pe programul care reprezinta actul de nastere al Partidului National Liberal. Programul va fi publicat la 4 iunie 1875 in ALEGATORUL LIBER.
De la acest al doilea proprietar, înclinat spre artă și frumos, casa își va moșteni numele care o va consacra casa Vernescu.
Vernescu își propune să aducă clădirii și mai multă strălucire și eleganță.
1887 - 1889
Astfel, între 1887 și 1889, dupa ce achizitioneaza casa Guta Vernescu va lua legatura cu arhitectul lon Mincu pentru reconstructia casei, iar pentru picturile interioare va apela la un alt artist renumit – pictorul George Demetrescu Mirea, cel care va face adevarate alegorii pe tavanul cladirii. In urma lucrarilor, intre 1886 – 1889, casa va fi mult timp cea mai frumoasa de pe Calea Victoriei, un nou punct de atractie pentru lumea buna a Bucurestiului. Vernescu nu a precupetit nici un efort in a face din aceasta casa o adevarata bijuterie, iar spre deosebire de zilele noastre, cei bogati erau si mari consumatori si cunoascatori de arta de bun gust. Ca decoratiuni apar din loc in loc aproape de tavan nume ale unor scriitori celebri, clasici ai vremurilor lor: Seneca, Pascal, Shakespeare, Byron, etc.
- Vernescu ii solicita arhitectului Ion Mincu sa restaureze cladirea, operatiune efectuata intre 1887-1889. Dupa terminarea lucrarilor, casa a capatat o alta infasisare, mai somptuasa. Dupa moartea lui Vernescu, casa a reintrat in circuitul protocolului de stat, fiind sediu al Ministerului Industriei si Comertului, apoi al Ministerului Economiei Nationale si sediu al Uniunii Scriitorilor.
1889
- Casa Vernescu, devine incepand din1889, in urma renovarii acesteia de catre arhitectul Ion Mincu, angajat de boierul Vernescu, cea mai frumoasa casa de pe Calea Victoriei, loc al balurilor si seratelor mondene. Clădirea a fost restaurată de cunoscutul arhitect Ion Mincu, între anii 1887-1889, locuinţa căpătând amenajări şi dotări suplimentare, fiind printre puţinele reşedinţe particulare din Bucureşti având centrală electrică proprie (un generator de 14 kw, care putea alimenta 250 de lămpi incandescente-becuri). Interioarele au fost pictate de G. D. Mirea. Aşadar, o parte din strălucirea acestei celebre clădiri a Bucureştilor de la sfârşitul veacului al XIX-lea se datorează şi veniturilor obţinute de proprietarul ei, G. D. Vernescu, din exploatarea moşiei de la Tărtăşeşti.
1890
În 1890 picturile lui George Demetrescu Mirea vor completa armonia marmurei cu decorații aurite, care înzestrează mai cu seamă tavanele și pereții, vitraliile și oglinzile masive. După restaurarea facută cu mare grijă pentru amănunt, în stilul eclectic specific epocii, Casa Vernescu ajunge locul ideal pentru vestitele baluri și serate mondene. În ciuda frumuseții, eleganței și renumelui pe care îl purta această vilă, Vernescu a fost nevoit să o vândă din motive financiare.
1908
Imobilul aparține statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor, fiind dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 8289/31.07.1908, emis de Tribunalul Ilfov- Secția Notariat. Vânzători au fost baronul Max de Waldberg, baron Heinrich de Waldberg, baroneasa Elena de Waldberg, în nume propriu și în calitate de tutore al copiilor săi Ann, baroneasă de Waldberg și Alexandru, baron de Waldberg.
1911
După moartea lui Vernescu, nefiind alţi moştenitori, casa a intrat în proprietatea statului, căpătând o folosinţă administrativă. În anul 1911, aici s-a instalat sediul unui minister. Între cele două războaie mondiale, pe terenul ce a aparţinut întâiului proprietar s-a construit impunătoarea clădire a M. I. C. M (Ministerul Industriilor şi Construcţiilor de Maşini). În apropiere, în Casa Lenş - Vernescu a funcţionat mult timp Registratura mai sus menţionatului minister, locuinţa fiind cedată, ulterior, Uniunii Scriitorilor, astăzi aici funcţionând un Cazinou.
1943
Ajuns la fundul sacului si aproape de capatul zilelor, Guta Vernescu va vinde casa statului roman, iar pana aproape de sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aici isi vor avea sediul o multime de ministere, Ministerul Economiei Naționale, Ministerul Industriei și Comerțului și chiar Guvernul României.
1944
În 1944 a fost rechiziționată de Armata Roșie, care distruge mare parte din picturile murale.
In 1944 casa este ocupata iar de trupele rusesti, Armata Rosie de data aceasta. Avand in vedere rafinamentul cladirii, aceasta nu va beneficia de un tratament aparte, ci va fi exact cel intrat in tipic – cladirea va fi batjocorita iar picturile murale vor fi in cea mai mare proportie distruse. Si asta doar din amuzament. Din acest moment a parte din aerul aristocratic al casei se va pierde pentru totdeauna.
1945
Dupa razboi casa este preluata de guvernul Groza, si iar o multime de ministere si–au avut locul in cladire. O vreme a fost chiar casa de protocol, adica pentru a cata oara au vazut peretii aceea personaje grobiene, band si mancand porceste? Aceeasi soarta a avut-o pentru o perioada, chiar pana in 1989, Palatul Speyer – casa de protocol a PCR, unde veneau „oamenii muncii” ai partidului si isi luau ceea ce numai lor li se cuvine.
1990
În anul 1990, Petre Roman, prim-ministrul de atunci, a dat Casa Vernescu în proprietatea Uniunii Scriitorilor din România
In 1990, in urma unei Hotarari de Guvern a guvernului, Petre Roman, prim-ministrul de atunci, casa Vernescu devine sediul Uniunii Scriitorilor din Romania. De aici incepe alt circ.
1993
În 1993, casa este supusă unui amplu proces de restaurare iar acum această capodoperă de arhitectură găzduiește Casino Palase și Restaurant Casa Vernescu.
După 1993, printr-un remarcabil efort uman şi material, Casa Vernescu a fost refăcută și modernizată, parterul său devenind sediul unui restaurant de cinci stele, considerat cel mai elegant restaurant din București, devenind sediul unui restaurant de cinci stele.
Uniunea Scriitorilor a închiriat imobilul unui operator de cazinouri și de atunci clădirea este cunoscută sub numele de Casino Palace / Casa Vernescu. Casino Palace plătește lunar o parte din încasări Uniunii Scriitorilor și se pare că afacerea merge bine atât pentru administrator cât și pentru chiriaș.
Cert este ca in 1993, ne intoarcem in timp, casa a fost supusa unui amplu proces de renovare si restaure, destul de costisitor. Personal nu sunt multumit de aspectul cladirii, exterior, caci in interior nu am avut onoarea, dar va invit si pe voi sa vedeti pozele luate de pe site-ul Casei Vernescu si pentru care le transmit multumiri (sunt cele fara watermark, sunt din interior si mult mai bine facute). Spre deosebire de alte restaurante, care au potenta financiara, s-au ocupat sa promoveze istoricul acestei cladiri, iar site-ul este destul de ingrijit. Pacat cu toate banner – ele alea care ascund o parte din fatada sau sunt atarnate pe gardul proprietatii, el insusi o piesa frumos lucrata si interesanta.
Inchei prin dezvalui un fapt inedit, paranormal, mai ceva ca flacara violeta – cautand informatii despre Guta Vernescu nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca a fost client al celebrei Mame Omida, desi el a murit la 1900 iar Mama Omida (Mother Caterpilar – in engleza) a vazut lumina zilei la 1940.
1994 - Actualmente Casa Vernescu gazduieste un cazinou, dupa o renovare sumara realizata in 1994.
1995
În 1995, la etajul Casei Vernescu a fost inaugurat Casino Palace București, care face parte din rețeaua Queenco Leisure International (QLI)Casino Palace București, care a fost inaugurat în 1995, la etajul Casei Vernescu, face parte din rețeaua Queenco Leisure International (QLI)
2000
La 10 ani de la acest act din 1990, se da o alta Hotarare de Guvern, No 740/2000, prin care cladirea este considerata iar proprietate publica aflata in administrarea Ministerului Culturii, iar Potrivit actului normativ din 2000, imobilul era dat însă in folosință cu titlu gratuit Uniunii Scriitorilor pe o perioada de 49 de ani, pentru cladire si pentru 4700 mp (urias!!! Pentru aceasta zona). Apropo, niciodata nu am inteles concesionarile astea pe 49, 39, 99, 29 ani. Zici ca sunt preturi d’alea cu 99 la coada, ca sa creeze false impresii. Deoarece Uniunea Scriitorilor a pierdut sediul din Casa Monteoru, care a fost retocedată, aceasta se judecă cu Ministerul Culturii, pentru a-și muta sediul în Casa Vernescu.
Avand in vedere ca la mijloc sunt banii de la firma care a inchiriat cladirea si reprezinta Casinoul Casa Vernescu, suma vehiculata la 40 000 euro pe luna, e clar ca nicio parte nu e multumita sa nu ii aiba, si nici sa ii imparta. Instanta a dat castig de cauza in prima faza Ministerului iar la a doua instanta castig a avut Uniunea.
In timp ce cele doua institutii se bat prin tribunale se pare ca a aparut o a treia parte, un pretins mostenitor, care a si gasit sa o vanda contra sumei de 22 000 000 euro. Nu este exclus ca persoana mostenitoare sa fie inventata de firma care administreaza casinoul, Queen Investment INC SRL, firma despre care presa a scris ca a fost implicat si in alte afaceri cu cantec. Nu despre asta vorbim aici.
2006
În decembrie 2006, Gigi Becali a cumpărat cu 100.000 de euro jumătate din drepturile privind revendicarea „Casa Vernescu", de la doamna Aspasia Dumitrescu, în vârstă de 73 de ani, care pretindea că este unica moștenitoare a primilor proprietari ai imobilului, fiind strănepoata boierilor Ion Vernescu - decedat la 24 septembrie 1883 - și a lui George (Gheorghe) Vernescu, decedat la 3 iulie 1900 și care, în anul 2001 înregistrase la Comisia pentru aplicarea Legii privind imobilele naționalizate din cadrul Primăriei Municipiului București un dosar de restituire în natură a „Casei Vernescu". Simultan cu acțiunea Aspasiei Dumitrescu, alți cinci posibili moștenitori ai celor doi boieri Vernescu au depus la Primăria Capitalei cereri de revendicare a imobilului.
2010
În martie 2010, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a respins toate notificările, atât ale lui Gigi Becali și ale Aspasiei Dumitrescu, cât și ale celorlalți cinci posibili moștenitori, deoarece casa era cumpărată legal de stat și nu naționalizată.
2012
Deoarece Primăria Capitalei are în plan sistematizarea Căii Victoriei, prin reducerea circulației auto la trei benzi și lărgirea trotuarele la patru-cinci metri fiecare, există intenția de a se translata cu 5-10 m Casa Vernescu, care este ieșită foarte mult în stradă încât, practic, în prezent trotuarul nu există în acea zonă.
Casa Vernescu, care este ieşită foarte mult în stradă, ar putea fi mutată mai în spate. "Această construcţie este foarte mult ieşită în stradă. Practic, trotuarul nu există în acea zonă. Ca să putem păstra trei benzi de circulaţie şi să lărgim trotuarele, ar trebui deplasata mai în spate, cinci-zece metri. Este o operaţiune nu foarte complicată. Se sapă în jurul casei, se toarnă sub casă o placă de beton după care se pun un fel de şine sub această placă şi se trage imobilul, la propriu, mai în spate. În Bucureşti au mai fost "mutate" cu această metodă două clădiri: mânăstirea Mihai Vodă şi un bloc de pe Ştefan cel Mare. Blocul a fost mutat chiar cu oameni în el prin anii ‘80. Tehnologia necesară mutării nu este foarte scumpă, mai ales dacă este folosită pentru translatarea mai multor imobile", a mai spus Pătraşcu.
- La parter este un restaurant luxuos iar la etaj Casino Palace. În planul de sistematizare a căii Victoriei este prevăzută translatarea casei Vernescu cu 10 m în interior, întrucât acum în faţa ei nu este trotuar.
SURSA https://sites.google.com/site/miculbucurestean/materiale/calea-victoriei-2
http://adevarul.ro/news/bucuresti/casa-vernescu-calea-victoriei-putea-mutata-loc-pietonilor-1_50bdeb597c42d5a663cff1b1/index.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Casa_Vernescu
Read more: http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/search/label/Casa%20Lens-Vernescu
http://www.revistaclipa.com/6674/2012/03/inedit/memoriile-unui-boier-de-vita-x
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2013/03/distractiile-in-bucurestiul-de-altadata/
http://bucurestiulnestiut.blogspot.ro/2011/05/casa-vernescu.html
Calea Victoriei № 133-135 Ministerul Constructiilor de Masini
Victoriei (Calea) 135 1
Detalii cladire
An constructie: 1940
Regim inaltime: S+P+9E
Nr. apartamente:
Arie desfasurata:
Risc seismic
Clasa risc: Neincadrate, urgente
Expertiza tehnica
An expertiza: 1993
Expert atestat:
Observatii: U1
* Calea Victoriei № 133 - 135 Ministerul Metalurgiei si Constructiilor de Masini.
(Calea Victoriei, nr. 133; din 1963 fara Metalurgie; demolata in 2007; n.a.). Volum: Bucuresti. Ghid. 1962.
o clădire masivă înaltă, probabil cea mai înaltă clădire a vechii Căi Victoria, ridicată prin 1938 de arhitectul Culina pentru a fi sediul Economiei Naţionale. A fost grav şubrezit de cutremurul din 1977, ceea ce a determinat demolarea lui.
1937
- Asadar, in 1937, in perimetrul eliberat in urma demolarii unor conace de epoca de langa Casa Vernescu, s-a inceput constructia Palatului de Birouri pentru Societatea Romana a Postelor, opera a arhitectului Arghir Culina (autorul Hotelurilor Union, Ambasador, s.a.). Posta Centrala isi avea atunci sediul in actualul sediu al Muzeului de Istorie, tot pe Calea Victoriei.
1938
In 1938, edificiul era inaugurat de monarh insusi. Bucurestenii n-au apucat sa se obisnuiasca insa cu imensa cladire, intrucat a venit al Doilea Razboi Mondial. Pe acoperis a fost instalata o placa de beton ce cantarea cateva tone, in eventualitatea amplasarii unei antiaeriene acolo, insa nu a mai fost cazul.
1947
S-ar parea ca pana la confiscarea puterii de catre comunisti (1947), acolo si-a avut sediul si Ministerul Economiei Nationale (informatie neverificata).
1960
De-abia in anii ’60 destinatia cladirii a fost radical schimbata. Republica Populara Romina se afla intr-un proces de industrializare rapida si fortata. Ca atare, a fost necesara infiintarea de ministere pentru diverse activitati industriale.
1963
In Ghidul Bucurestilor din 1963, pe Calea Victoriei, la numerele 133-135, se gasea Ministerul Metalurgiei si Constructiilor de Masini. Modificari ulterioare ale denumirii le-au reprezentat Ministerul Industriei Constructiilor de Masini si Ministerul Industriilor.
1990
In 1990, odata cu desfiintarea fostului Minister, in cladire si-au stabilit sediul cateva publicatii, dar si organizatii non- guvernamentale sau partide politice. Cladirea era ca un furnicar. După desfiinţarea MICM în clădirea imensă cu 10 etaje s-au aciuit redacţii de ziare, asociaţii, agenţii de presă, partide, trusturi media. Cu timpul, insa, a fost treptat abandonata.
Casa de langa curtea Ministerului a fost demolata “la pachet”, dupa cum se vede din cele 2 poze, facute nu mult una dupa alta.
Dupa evacuarea de la finele anilor ’90, imobilul a reintrat in posesia Postei Romane. Pentru aceasta, compania a renuntat la dreptul sau de proprietate asupra Palatului Postelor. In urma diverselor expertize, s-a constatat ca fostul Minister era subred. Structura de rezistenta fusese avariata in 1940 si 1977, la cutremurele mari. Perimetrul inconjurator a fost izolat, existand pericol de prabusire.
2002
Dupa 2002, s-a decis demolarea cladirii. Doar graferii temerari se mai catarau pe ea sa-si etaleze „operele”. Si oameni ai strazii gasisera adapost in salile bogat decorate in marmura si cu finisaje de o calitate exceptionala. Pe acoperis incepusera sa creasca plante, iar anumiti cetateni intrau fara probleme si furau tot ce putea fi furat. Pe scari, in salile de sedinta, in birouri, pe langa peretii mazgaliti cu grafitti, au aparut maldare de gunoaie.
2007
In 2007 s-a petrecut demolarea. Motivand ca prin folosirea imploziei controlate ar fi putut fi afectata Casa Vernescu de langa, s-a mers pe „dezasamblarea” bucata cu bucata, mai costisitoare si mai lenta. Cu toate acestea, a fost un prilej bun pentru documentarea pas cu pas a disparitiei acestui imobil emblematic pentru perioada modernista a Capitalei.
Perimetrul delimitat de strazile G-ral. Gheorghe Manu, Sfintii Voevozi, Mihail Moxa si Calea Victoriei a fost „curatat”.
Noul imobil – detalii oficiale.
Posta Romana va construi pe terenul liber un hotel de cinci stele, un imobil de birouri si cateva apartamente de lux. Cel putin, asa era planul initial, inainte de inceputul crizei. Cladirea noua va avea un turn de 18 etaje, spatii comerciale, etc., tot tacamul. Investitia era estimata, in 2007, la 70 milioane euro. Tranzactia a generat controversa la vremea respectiva, deoarece are iz de escrocherie. Nu voi intra in detalii, deoarece nu face obiectul articolului.
Ramane totusi de vazut ce se va intampla in final. Trec des pe acolo si lucrarile stagneaza. Am auzit parerile unor arhitecti care „sperau” sa se construiasca totusi ceva „in armonie” cu Casa Vernescu vecina, desi sustineau sus si tare ca „nu mai construim ca in interbelic, monumental, ci construim modern, pentru viitor”. Unii traiesc pe alta lume.
Update: Aici gasiti poze-document din interiorul si de pe acoperisul acestei cladiri. Multumiri cititorului Vlad.
- "Solutia de achitare a inculpatului L.E. este in contradictie vadita cu probatoriul administrat in cauza. Inculpatul, in calitate de presedinte al comisiei, avea obligatia verificarii legalitatii procedurii, pornind de la inregistrarea ofertelor, indeplinirea conditiilor de participare la licitatie si pana la atingerea scopului urmarit, respectiv evaluarea corecta a terenului situat in Calea Victoriei nr.133-135. Din actele dosarului a rezultat ca inculpatul nu a respectat dispozitiile cuprinse in Regulamentul privind organizarea si desfasurarea achizitiilor de bunuri si servicii, respectiv, nu a verificat daca au fost inregistrate toate ofertele depuse, nu a respectat procedura de numire a expertului (cei desemnati nu erau acreditati A.N.E.V.A.R.), contribuind, astfel, la stabilirea unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a imobilului situat in Calea Victoriei nr. 133-135 care a fost adus, ca aport in natura, la constituirea SC I.D. SA".
Al doilea comentariu la deciziile definitive de achitare este cel in care DNA ii explica vicepresedintelui ICCJ Ionut Matei unde a gresit atunci cand l-a declarat nevinovat pe contraamiralul Mircea Rusmanica, trimis in judecata in urma cu 6 ani, pentru instigare la infractiunile de fals intelectual, uz de fals si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, si achitat inclusiv la fond:
"Achitarea inculpatului este consecinta unei gresite evaluari a materialului probator al cauzei, astfel: Din continutul autodenunturilor si declaratiile date de inculpatii si invinuitii care au facut parte din comisia de corectare a lucrarilor scrise precum si din declaratiile martorilor coroborate cu interceptarile convorbirilor telefonice rezulta ca inculpatul contraamiral (r) R.M., in baza a doua rezolutii infractionale distincte, prin intermediul inculpatului gen. mr.(r) T.P. si inculpatul col.(r) C.N., a determinat membrii comisiei de examinare de la acel concurs sa intocmeasca in fals lucrari pentru cel putin patru candidati".
SURSA: RevistaClipa