Calea Victoriei № 32 - Casa Greceanu
- Povestea unui imobil dispărut: Casa Greceanu
- Casa Greceanu (intre 50 si 52) construita in veacul XIX pe locul Casei Beizadelelor lui Serban Cantacuzino. A fost sediu temporar pentru Cercul Militar. Azi pe locul ei este un bloc ; la parter – Pizza Hut.
- Demolată după cutremurul din 4 martie 1977, Casa Greceanu a fost, odinioară, unul dintre reperele arhitecturale ale zonei din imediata apropiere a Mănăstirii Sărindar. A fost pusă la pământ de autorităţile comuniste din cauza avariilor suferite, în locul ei fiind ridicat, în spiritul caracteristic vremurilor, un bloc cât se poate de comun.
1830
În 1830, casa trece în stăpânirea lui Dumitru Greceanu, care a fost agă şi magistrat. Din căsătoria cu Elena Bălăceanu au rezultat mai mulţi urmaşi, unul dintre ei fiind viitorul genealogist Ştefan Greceanu.
Parada de 10 Mai
Potrivit relatărilor lui Gheorghe Crutzescu, pe aici se desfăşura odinioară parada de 10 Mai, eveniment cu triplă semnificaţie:
- venirea la domnia ţării a lui Carol I (10 mai 1866),
- ziua încoronării ca rege (10 mai 1881), precum şi
- „ziua sancţionării de către domnitor a actului de independenţă” (10 mai 1877).
„În copilăria noastră, de la ferestrele Casei Greceanu priveam parada de 10 Mai, care pe vremea aceea se desfăşura pe bulevard. Treceau înaintea noastră Regele Carol în fruntea Statului său major şi ataşaţilor militari străini, Regina Elisabeta cu Prinţesa Maria şi micii Principi în trăsuri «à la Deaumont», şi după aceea luau loc alături în tribuna ridicată lângă statuia lui Mihai Viteazul”, povesteşte cunoscutul scriitor.
„Casa Greceanu, care acum îşi are faţada pe artera nou croită, este şi ea modernizată, cu un lung balcon de sârmă şi cu o galerie de lemn cu geamlâc.” – Gheorghe Crutzescu
„Aici fusese, în timpul domniei lui Şerban Vodă Cantacuzino, casa beizadelelor.” – Gheorghe Crutzescu
1871
Casa Greceanu, clădire construită pe un teren deţinut în 1871 de familia Grecenilor care aveau aici o casă modestă ca dimensiuni, unde locuia cu chirie și își avea atelierul cunoscutul pictor, dar mai ales fotograf, Carol Popp de Szathmari (1812- 1887), primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Românesc, unul dintre primii zece fotografi din Europa.
1873
O fotografie făcută, cu aproximaţie, în anul 1873 de Carol Popp de Szathmari surprinde o ipostază extrem de interesantă pentru ochiul iubitorului de istorie bucureşteană:
- pe locul unde azi se află Cercul Militar Naţional se înălţa, maiestuoasă, Biserica Sărindar (care avea să fie demolată în 1893);
- vizavi de acest impunător lăcaş de cult apare Grand Hotel du Boulevard, care tocmai fusese construit;
- în fine, pe fundal se pot vedea Casa Greceanu şi turla Bisericii Doamnei (ctitorie de la 1683 a Doamnei Maria Rustea).
- În prim-plan se află un teren viran, aici ridicându-se ulterior clădirile „cu cinematografele”, rămase până în ziua de azi.
Casa Beizadelelor lui Şerban Vodă Cantacuzino
secolul al XVIII-lea
Aflată la intersecţia Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) cu Bulevardul Academiei (Bulevardul Elisabeta), Casa Greceanu era, pe vremea domniei lui Şerban Vodă Cantacuzino, casa beizadelelor, fiind ridicată de domnitor pentru numeroşii săi copii.
În secolul al XVIII-lea, imobilul trece în proprietatea familiilor Fălcoieni şi Cornescu (o ramură a familiei Greceanu).
1885 - Casa Ștefan Greceanu, Calea Victoriei nr. 20, București - dispărută (Paul Gottereau proiectează, de asemenea, un număr însemnat de reședințe private, construite atât în mediul urban, cât și în cel extra-urban. Comandate în special de către familii aristocrate, aceste case reflectă, într-un mod atât de evident, deschiderea societății românești către lumea modernă, )
1897
din aprilie 1897, Cercul Militar s-a mutat în Casa Greceanu aflată la intersecţia Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta, lângă biserica Doamnei.
1898
Theodor Radivon a fost un important comerciant de la inceputul sec. XX, fiind de asemenea si furnizor al Casei Regale. Activitatile lui includeau gravurile, bijuteriile, medalii, plachete, obiectele de cult si alte obiecte ornamentale. Magazinul sau s-a aflat pana in 1898 pe Calea Victoriei nr. 12 (sau nr. 32 dupa renumerotare, cum este prezentat in reclamele de epoca, pentru ca apoi sa fie mutat in Bulevardul Elisabeta nr. 9 bis (respectiv nr. 17 dupa renumerotare).
1930
Casa noua s-a numit “Casa Greceanu”, la etajul careia a functionat “Sfatul Negostoresc” (1930).
1977
Pe locul imobilului afectat de cutremurul din 1977, s-a construit o cladire cu cinci etaje, la parterul careia a functionat ani buni celebra “Compescaria” sau “Delta Dunarii”, un magazin alimentar intotdeauna plin ochi de bucurestenii dornici de darurile apelor...
Surse:
„Podul Mogoşoaiei”, Gheorghe Crutzescu, Ed. Meridiane 1986,
„Durere şi eroism”, Ed. Eminescu, 1980
Sursa foto: „Carol Popp de Szathmari, fotograful Bucureştilor”, Emanuel Bădescu, Radu Oltean, Bucureşti 2012
Calea Victoriei № 32 - Compescărie
Casa Greceanu a rezistat pe Calea Victoriei până după 1911, când a fost înlocuită de clădirea Compescăriei, o clădirea care ascundea biserica Doamnei, lăsând vederii doar turlele. Numele i s-a dat după restaurantul cu preparate din pește care avea în faţă, spre bulevard, o mică grădină.
- grup de cladiri ridicate de domnitorul Serban Cantacuzino, denumite “Casele coconilor” pentru ca erau locuite de numerosii sai fii.
- magazinul Compescaria care avea la etaj un restaurant cu preparate de peşte. La parter puteai cumpăra icre de Manciuria vrac din lighean şi dacă aveai noroc, te făceai şi cu o lămâie.
1977
- Pe locul imobilului afectat de cutremurul din 1977, s-a construit o cladire cu cinci etaje, la parterul careia a functionat ani buni celebra “Compescaria” sau “Delta Dunarii”, un magazin alimentar intotdeauna plin ochi de bucurestenii dornici de darurile apelor...
Calea Victoriei № 32 - Delta Dunării
1977
O „improvizaţie” ştearsă de pe faţa pământului
Soarta Casei Greceanu a urmat cursul multor imobile din Bucureşti dispărute după cutremurul din 4 martie 1977.
Trebuie menţionat că aici au funcţionat, odinioară, prăvălii pitoreşti precum Weissblut, ceasornicărie, Tutungerie, Lustragerie, La Luvru, ştampile sau Hermes, colectură.
Înainte de demolare, aici era un magazin cu specific pescăresc, Delta Dunării, Casa Greceanu fiind considerată, pe vremea comunismului, „o improvizaţie”.
După demolare a fost ridicat un bloc cu şapte niveluri (la parter a fost redeschis magazinul Delta Dunării), care făcea parte dintr-un proiect urbanistic al cărui arhitect-şef era Antonio Teodorov, considerat la acea vreme „o altă vioară întâi a arhitecturii”.
- Peste drum de Hotel Bulevard, peste Calea Victoriei, cu un restaurant Pizza Hut la parter, este blocul de apartamente numit Delta Dunării,
Clădirea s-a dărâmat la cutremurul din martie 1977, locul său fiind luat de blocul pe care îl vedem astăzi.
- la intersecţia cu bdul regina Elisabeta, fost 6 Martie. Pe colţul din drepta era magazinul Compescaria care avea la etaj un restaurant cu preparate de peşte. La parter puteai cumpăra icre de Manciuria vrac din lighean şi dacă aveai noroc, te făceai şi cu o lămâie.
Calea Victoriei № 32-34 - Grădina Carpaţi
- La sfarsitul secolului al XIX-lea, berea si berariile constituiau intr-adevar o afacere. Asa se face ca trei frati ardeleni, Victor, Ignat si Nicolae Mircea au coborat in 1879 in Capitala spre a face bani. Victor si-a incropit un restaurant si o berarie la Gara de Nord. I-a mers atat de bine, incat pe la inceputul secolului al XX-lea, s-a mutat mai spre centru si a deschis Beraria Carpati, in vecinatatea actualei librarii "Mihai Eminescu". Atata bere se consuma la Carpati in serile cu opereta, incat butoaiele goale si cele pline se rostogoleau non stop intre restaurant si depozitul de peste drum.
- berăria "Carpați" fiind una din cele trei locații la care în anul 1913 se primeau subscripțiile albanezilor din țară pentru ajutorarea familiilor soldaților plecați în război.
- Iorgu C. Steriu
În Anuarul Socec pe anii 1925-1926 Iorgu C. Steriu apare ca proprietar al berăriei "Carpați" aflată pe strada R. Poncaire nr. 5 foarte probabil actuala Academiei. Atmosfera zilnică era întreținută de Petre Urziceanu.
"Pe locul fostei grădini Carpaţi s-a construit blocul Librăriei «Cartea Românească»." - Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu
- Despre berăria "Grădina Carpaţi" Revenind la terenul viran dintre actuala stradă a Academiei şi Calea Victoriei, trebuie adăugat că aici, cam pe locul unde azi se află Librăria "Mihai Eminescu" era o berărie numită "Grădina Carpaţi", a cărei grădină se întindea cam până unde azi este blocul Romarta. Potrivit spuselor autorilor cărţii "De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental", Ion Paraschiv şi Trandafir Iliescu, în anii ’30, berăria aparţinea unui anume Petrică Caramalidis, "care a exploatat-o până la dispariţia sa din peisajul bucureştean prin anii 1935-1936". Aici a fost construit blocul Carpaţi (sau Academiei, cum i se mai spune), existent şi azi, o parte a lui, cea dinspre strada Edgar Quinet, fiind distrusă la cutremurul din 4 martie 1977 şi reconstruită ulterior.
Calea Victoriei № 32-34 - Librăria "Cartea Românească"
Pe Calea Victoriei nr. 32-34, acolo unde a fost pe vremuri clădirea “Cartea Românească” distrusă de bombardament în timpul războiului
Editura Cartea Romaneasca, printre cele mai prestigioase in vremea monarhiei, isi ridicase un sediu art-deco in anii ’20 pe bd. Carol I, in apropiere de intersectia acestuia cu Calea Victoriei. La parter se gasea si o librarie de unde cititorii puteau sa achizitioneze cele mai noi carti de la editura.
1919
Editura Cartea Româneascǎ este una din editurile românești, fiind simultan cea mai veche casă editorială din România, fondată în 1919. Editura a fost înființată în 1919, sub deviza Promovarea scrisului românesc.
In spatiul editorial, modelul reprezentativ al acestui moment postbelic e ilustrat de editura CARTEA ROMANEASCA.
Aceasta ia nastere prin fuziunea unor case de editura si tipografii cu traditie in spatiul cultural romanesc: Tipografia lui C.I. Rasidescu (urmasa a vechii tipografii a lui C.A. Rosetti), Libraria&Editura „Ioanitiu si fiii” din 1858, „Libraria Scoalelor” din 1891 si Institutul „Minerva” din 1898.
Initiatorii editurii, rectorul Universitatii Bucuresti, Ion Athanasiu, si profesorul universitar Ion Simionescu, si-au propus „crearea unui institut de editura cu scopul tiparirii unei biblioteci ieftine cu continut literar, dar mai ales stiintific pentru raspindirea culturii”.
1944
Bombardamentele din 1944 au distrus si aceasta cladire, si pe cea de langa, Clubul Partidului National-Taranesc. Dupa curatarea terenului, a aparut pe locul fostei edituri un spatiu verde, mentinut pana la inceputul anilor ’60.
1948
Editura Cartea Româneascǎ a fost desființată în 1948 de primele epurări comuniste.
1970
Editura Cartea Româneascǎ a fost reînființată în anul 1970, ca editură a Uniunii Scriitorilor, sub conducerea și patronajul literar al lui Marin Preda, care i-a rămas director pînă la prematura sa încetare din viață din anul 1980.
1950
- Soc. de cultura liberala, 23 apartamente, Bucuresti, calea Victoriei 46 si 34, str. Edgar Quinet 2. - DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile
1970-1989
In urma amplei reforme editoriale din 1969, in anul 1970 se reinfiinteaza CARTEA ROMANEASCA, ca editura a Uniunii Scriitorilor din Romania, sub conducerea si patronajul literar al marelui scriitor Marin Preda.
Desi supravegheata de catre DIRECTIA GENERALA A PRESEI SI TIPARITURILOR DE PE LINGA CONSILIUL DE MINISTRI, care avea puterea sa decida: „lucrarea nu a primit Bun de Tipar”, editura a reusit, nu de putine ori, sa invinga Cenzura si sa publice opere care au constituit repere ale poeziei, romanului si criticii romanesti.
Pîna în 1989 a dominat piața culturală românească, publicînd peste 5.000 de titluri, într-un tiraj total de peste 10 milioane de exemplare. După Marin Preda, la conducerea editurii au urmat romancierul George Bălăiță și scriitoarea Magdalena Popescu Bedrosian.
1996 - Din anul 1996 și pînă în 2005 directorul editurii a fost criticul literar Dan Cristea.
2005
De la 1 iunie 2005, Editura CARTEA ROMANEASCA beneficiaza de sprijinul logistic, managerial si financiar al Editurii Polirom. Totodata politica editoriala este asigurata de catre un Consiliu Director format din Nicolae Manolescu, Mircea Mihaies si Silviu Lupescu. Editura are doua directii principale de dezvoltare: publicarea scriitorilor romani consacrati si promovarea tinerilor autori.
- Cladirea "Cartea Romaneasca" situata pe Sos. Bonaparte a devenit in perioada de "democratie populara" Intreprinderea Tipografica "13 decembrie 1918" de pe B-dul Ilie Pintilie. 13 Decembrie 1918 este data la care a avut loc o greva a tipografilor.
Astazi, din aceasta veche tipografie au ramas fatada principala si o cladire ce au fost reabilitate, imobilul avand destinatia de cladire de birouri si purtand numele de "Metropolis Center" si se afla in aceeasi locatie, Bulevardul schimbandu-si numele in Iancu de Hunedoara. In perioada postdecembrista aici a functionat o filiala a unei banci comerciale.
Calea Victoriei № 32-34 - reţea de tuneluri şi pivniţe
La sfârşitul anilor ’50, cu ocazia lucrǎrilor la fundaţia blocului “Romarta Copiilor”, vis-a-vis de Cercul Militar, sǎpǎtorii au descoperit o reţea de tuneluri şi pivniţe cu pereţii groşi de 0.8 m, aşezate toate de-a lungul unei galerii centrale, care pornea din dreptul Str.Edgar Quinet, continua sub Calea Victoriei şi mergea pânǎ în bulevard. Pivniţa principalǎ pǎrea sǎ ocupe spaţiul de sub fosta Bisericǎ Sǎrindar. Analizând cǎrǎmizile şi stilul acestei construcţii misterioase, arheologii au datat-o ca aparţinând secolului XVII. (Dl Dan Rosca in articolul despre Sarindar).
Calea Victoriei № 32-34 - Magazinul Romarta Copiilor
- Blocul ce s-a construit în faţa Casei Centrale a Armatei
Pe Calea Victoriei nr. 32-34, acolo unde a fost pe vremuri clădirea "Cartea Românească" distrusă de bombardament în timpul războiului, s-a ridicat, în scurt timp, un imobil nou, uriaş, de toată frumuseţea.
Întregul ansamblu, al pieţei, având în centru clădirea Casei Centrale a Armatei şi noul bloc, a fost studiat îndeaproape.
Blocul, la a cărui construcţie s-a trecut, va avea parter, un mezanin şi opt etaje.
Prin volumul său mare, el va acoperi înaltele calcane ale clădirilor din spate. Întreg blocul va fi înconjurat de portice, placate cu travertin, pe sub care vor circula pietonii. La faţada dinspre Calea Victoriei, porticele vor fi înalte de două nivele - parter şi mezanin - iar lateral, pe bd. Republicii şi pe str. Edgar Quinet, precum şi în spatele viitoarei clădiri (căci blocul va avea un spaţiu pe sub care se va face trecerea pietonilor între cele două artere de circulaţie) porticele vor avea numai înălţimea parterului.
Un mare magazin, vizibil pe cele patru laturi ale clădirii, va deţine două subsoluri, parterul şi mezaninul. Magazinul va cuprinde un hol mare central pe înălţimea parterului şi a mezaninului şi un alt hol mare la primul subsol. Deasupra magazinului se vor înălţa opt etaje cu circa 150 de apartamente. După cum se poate vedea în desenul de perspectivă alăturat, logii duble vor marca perechile de etaje. Blocul va avea apartamente de o cameră, două şi trei. În interiorul său, imediat deasupra magazinului, va fi amenajată o grădină, cu un bazin etc. Autorii proiectului noii clădiri (executat în cadrul Institutului "Proiect-Bucureşti"), au asigurat apartamente confortabile la un preţ de cost sub limitele stabilite de plenara C.C. al P.M.R. din 26-28 noiembrie 1958.
Cum clădirea va fi retrasă cu circa 10-12 metri de la linia Căii Victoriei în faţa sa se va crea un mic spaţiu verde. Prin construirea noului bloc, centrul oraşului va fi înzestrat cu încă o clădire modernă, frumoasă, amprentă a noului Bucureşti.
http://armyuser.blogspot.ro/2010/02/blocul-ce-se-construieste-in-fata-casei.html
- Blocul Romarta Copiilor (nr. 32-34). Este o clădire masivă construită în anii ´60 pe locul fostei librării Cartea Românească distrusă în bombardamentul american din aprilie 44. Ca şi Cercul Militar aflat de partea cealălaltă a căii Victoria, clădirea este retrasă cu 10-12m de la stradă, beneficiind de un spor de vizibilitate.
Are parter, mezanin şi opt etaje cu 150 de apartamente de locuit care au fost repartizate cadrelor de partid mai cu moţ. Blocul este înconjurat de portice placate cu travertin sub care circulă pietonii.
La parter, mezanin şi primul subsol a funcţionat un mare magazin care oferea îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi articole sportive pentru copii. Copiii nu aveau răbdare să probeze îmbrăcămintea şi încălţămintea ci alergau la subsol la jucării de unde nu-i mai puteai urni. Oferta era totuşi monotonă şi sărăcăcioasă, la nou născuţi aceleaşi costumaşe tetra albe, bleu sau roz, la şcolari numai cămăşuţe pepite şi ca jucării maşinuţe, camioane cu remorcă şi tractoare, câte o păpuşică îmbrăcată în salopetă albastră, gen Ilenuţa Tractorista. Totuşi la Romarta Copiilor dacă ştiai unde să dai 2-3 lei obţineai până şi bascheţi chinezeşti, doar nu s-a inventat mita de ieri sau de alaltăieri.
Actualmente este o agenţie a Băncii Române de Dezvoltare
1954-1958
- Faimosul discurs al lui Hruşciov din 1954 anunţă o schimbare în forma locuinţei: o anumită atitudine critică faţă de arhitectura realismului-socialist devine din ce în ce mai evidentă, în ciuda faptului că Gheorghiu-Dej are reţineri în a urma linia noului lider sovietic. Cvartalele deja începute sunt terminate, însă arhitectura lor este din ce în ce mai simplificată, şi chiar mai ironică. S-ar putea spune ca este o arhitectură post-modernistă avant la lettre. În acelaşi timp, noile blocuri construite din prefabricate, conform noilor “principii de economicitate”, afişează timide trimiteri la “stilul internaţional”.
- Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din noiembrie 1958 marchează punctul de răscruce. Utilizând linia critică a lui Hruşciov referitoare la lipsa de economicitate a arhitecturii staliniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej critică hotărât proiectarea locuinţelor şi indică noi moduri de intervenţie urbană: (1) completarea fronturilor stradale în centru (plombe), (2) restructurarea arterelor importante şi (3) mari ansambluri de locuinţe colective la periferie. Oraşul Bucureşti este vizat în mod special: în consecinţă, ritmul activităţii de construcţie se accelerează substanţial şi noile intervenţii îşi încep evoluţia. Cazul este repus în discuţie în 1959, atît de partid (Plenara C.C. al P.M.R. din iulie privind Economicitatea şi industrializarea construcţiilor, confortul şi expresivitatea plastică) cît şi de către arhitecţi (a V-a Plenară a Uniunii Arhitecţilor).
[Informaţia Bucureştiului, iulie 1959] [A.M. Zahariade – Locuinţa şi oraşul socialist]
- Cronicarii vremii scriau că vodă Caragea "se plimba cu caleaşca prin tunelurile" ce legau Curtea Veche de cea din Dealul Spirii sau hanuri şi case boiereşti.
La sfârşitul anilor ’50, cu ocazia lucrǎrilor la fundaţia blocului “Romarta Copiilor”, vis-a-vis de Cercul Militar, sǎpǎtorii au descoperit o reţea de tuneluri şi pivniţe cu pereţii groşi de 0.8 m, aşezate toate de-a lungul unei galerii centrale, care pornea din dreptul Str. Edgar Quinet, continua sub Calea Victoriei şi mergea pânǎ în bulevard. Pivniţa principalǎ pǎrea sǎ ocupe spaţiul de sub fosta Bisericǎ Sǎrindar. Analizând cǎrǎmizile şi stilul acestei construcţii misterioase, arheologii au datat-o ca aparţinând secolului XVII. (Dl Dan Rosca in articolul despre Sarindar).
SURSA: Amfostacolo