BIOCOMBUSTIBILI. România agricolă la RĂSCRUCE:
rapiţă pentru maşini de fiţe sau foamete
Porumbul, trestia de zahăr, chiar şi algele, dar mai ales uleiurile vegetale nu mai sunt folosite doar în scopurile milenare arhicunoscute ale alimentaţiei.Din ele se produce mai nou biodisel. Este vorba de un combustibil mult mai puţin poluant şi care se obţine cu costuri mai mici. Teoretic, în acest fel ar putea fi vândut mai ieftin decât motorina. Trebuie ştiut că biodiselul se foloseşte în substituirea totală sau parţială a derivaţiilor din petrol. De cele mai multe ori, maşina se porneşte cu combustibil clasic şi apoi printr-o apăsare de buton se trece pe biodisel.
Alimentele se scumpesc, combustibilul ţine pasul
În America de sud şi în special în Brazilia aproape că nu mai există autoturism care să nu funcţioneze şi pe bază de biodisel. Reversul? Zeci de milioane de hectare, unele redate agriculturii cu mari sacrificii în apropiera Amazonului nu mai produc pentru a hrăni populaţia ci pentru a alimenta rezervoarele de maşinilor (au fost înlocuite culturi de cereale cu unele de trestie de zahăr).
În SUA, spre exemplu, din 2006 şi până acum 25% din terenul pe care de obicei se cultivau cereale a fost alocat culturii de porumb din care se poate fabrica, în final, biodisel.
Această „modă eco” a fost preluată şi de Uniunea Europeană care a decis ca până în 2020, un procent de 20 la sută din combustibilul folosit să fie bio(diesel), deoarece în acest fel maşinile ar polua mult mai puţin. Până atunci s-a stabili atingerea unei cote intermediare de aproape 6% din combustibil să fie biodisel pentru anul 2010 ceea ce s-a şi întâmplat. Euroscepticii au spus, de neumărate ori, că în spatele acestei intenţii bune a Uniunii Europene (un transport mai ecologic) se ascund mari interese finaciare. Este vorba de limitarea producţiei de produse obţinute prin metode tradiţionale (prin diminuarea suprafeţelor pe care acestea sunt cultivate) şi înlocuirea lor cu unele mai puţin sănătoase, unele chiar prin modificări genetice dar care se pot obţine mai simplu şi cu bani de producţie ma puţini.
Un raport al Băncii Mondiale a arătat, în iulie 2009, că „terenul tot mai larg alocat producerii, în final, a biodiselului în SUA şi Europa reprezintă principalul factor a creşterii abrupte a preţurilor la alimete”. Iar cifrele sunt îndrozitoare: din ianuarie 2005 până în iunie 2009, „preţul porumbului aproape că s-a triplat, cel la grâu a crescut cu 127%, iar cel la orez cu 170%”, se arată în documentul oficial. Totul datorită scăderii suprafeţelor pe care s-au cultivat aceste bunuri. Mai trist este faptul că, în pofida creşterii producţiei de biodisel, combustibilul de orice fel – motorina sau benzina – nu s-a ieftinit, dimpotrivă au cunoscut creşteri abrupte.
Peste 80% din rapiţă, la export
În România, sursa de ulei vegetal o reprezintă culturile de rapiţă foarte rezistente la aproape orice tip de climă. Procesul este foarte simplu: boabele de rapiţă se transforma în ulei brut şi, acesta printr-un proces chimic, se transformă în biodiesel. În România nu există decât două fabrici care au capacitatea de a raelizat întregul proces mai sus menţionat.
Desigur că şi România s-a alinita nu neaparat acestei norme ci mai ales cerinţelor de pe piaţă. Într-un timp foarte scurt, micii producători dar şi cei care deţin câteva sute de hectare au înţeles că e mai profitabil să cultivi rapiţă de pe urma căreia să produci ulei vegetal şi în final biodisel decât grâu care nu îţi acoperă nici măcar cheltuielile iniţiale. Plus că grâul este o marfă greu vandabilă.
Suprafeţele cultivate cu rapiţă au crescut în ultimii opt ani de 15 ori numai în judeţul Alba, unde se cultivă anual peste 2.000 de hectare. În Arad, rapiţa fost recoltată de pe 9.500 de hectare faţă de 4.500 cu un an înainte. Iar în Timiş, vorbimd e 30.000 de hactare cu un sfert mai mult decât anul anterior. În Iaşi, de la 250 de hecatre în 2005 s-a ajuns anul trecut la peste 8.000 de hecatre cultivate cu rapiţă. Aceasta este dimeniusne fenomenului care, cred specialiştii, va păstra aceeaşi tendinţă şi pentru anii viitori.
Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorlor agricoli din România, Laurenţiu Baciu ne-a explicat faptul că „nu doar din uleiul de rapiţă se foloseşte în scopuri industriale. Există suprafeţe întinse chiar şi în România, cultivate cu porumb din care se extrage bioetanol. Dacă guvernul nu va elabora şi nu va aplica o strategie de protecţie alimentară a ţării, atunci, nu peste multă vreme, riscăm să rămânem fără alimente autohtone sau să importăm unele de calitate îndoielnică de afară.” Baciu arată că state ca Olanda sau Germania au politici agricole ultra protecţioniste prima, spre exemplu, încurajând puternic producătorii autohtoni de bere. Nemţii au decis să stipuleze, în urmă cu ceva timp, explicit că alimentele de bază nu se exportă decât din momentul în care stocul pentru populaţie este asigurat.
Cum au devenit culturile de rapiţă un El Dorado pentru orice agricultor? „Există o cerere foarte mare mai ales de pe piaţa externă. Aproximativ 80% din producţia de rapiţă merge spre export, recolta se cumpără instantaneu, plata se face imediat aşa că nici nu ai nevoie de spaţii de depozitare, nici să aştepţi luni de zile ca cine ştie ce mare companie să îţi facă plata pentru grâu sau alte recolte. În plus, datorită faptului că nu există nici o reglementare legislativă, nu există o politică agricolă coerentă autohtonă, nu trebuie să dai socoteală nimănui cui vinzi, la ce preţ sau ce recoltezi”, ne-a explicat Baciu.
Specialistul crede că nu ar reprezenta o ingerinţă, formularea de către guvern a unei normative care să precizeze că prioritată este agricultura pentru alimentaţie, apoi cea industrială.
Ionuţ Părăuşanu de la publicaţia online Eco Magazin care a tratat această temă în diverse articole ne-a precizat că trebuie găsit un echilibru între nevoia unei lumi mai puţin poluate (reaizate prin folosirea de biodisel în locul combustibilului clasic) şi o mâncare sănătoasă. „Noi am propune ca terenurile unde acum sunt recolte pentru hrana populaţiei să nu fie înlocuite cu cele de rapiţă. În schimb, s-ar putea folosi deşeurile din agricultură, resturile vegetale în producţia de biodisel în locul rapiţei, dar şi aici este un inconvenient deoarece nu este prea profitabil.”
Locul şase în Europa la producţie
În acest moment, pe piaţă tona de rapiţă este de cel puţin două ori mai scumpă decât pentru alte recolte. „Vorbim de 500 de euro pe hectarul de rapiţă, 201 pentru porumb ăi undeva la 200 de euro pentru grâu”, ne-a explicat Laurenţiu Baciu.
Anul trecut, poducţia de rapiţă a situat România în primele şase state membre ale Uniunii Europene (care au dat împreună 83% din întreaga producţie europeană). De altfel, România a recoltat în 2011, aproximativ 670.000 de tone de rapiţă în timp ce anul următor producţia s-a prăbuşit la numai 180.000 de tone din cauza iernii groaznice, cea mai grea din ultima jumătate de veac. La nivelul ţării vorbim de 320.000 de hectare cultivate cu rapiţă, dar Baciu susţine că „Ministerul Agriculutii nu are nici un fel de evaluare nici a cantităţii, nici a suprafeţelor cultivate. Ei se bazează pe nişte aproximări făcute de Direcţile judeţene agircole. Cum poţi da o cifră exactă când toată rapiţa merge la export, iar tu nu ai nici un control asupra exporturilor”.
Cel mai mare producator de rapiţă din UE a fost, anul trecut, Germania. Aceasta împreună cu Franţa, al doilea mare producător, au obţinut mai mult de jumătate (53,6%) din producţia totală comunitară.
În Germania se estimează că aproximativ 200.000 de maşini funcţioneză cu biodisel. Din toate punctele de vedere biodieselul are specificaţiile alternative motorinei. Se poate folosi la toate tipurile de motoare diesel, fără efectuarea de nici un fel de reglaje sau modificări.
Profit garantat
Chiar dacă majoritatea covârşitoare a producţiei de rapiţă merge la export, există şi câteva companii (le poţi număra pe degetele de la o mînă) care produc biodisel în România.
- Este vorba de portughezii de la Biomart, consorţiul Man Ferrostaal care a investit 138 de milioane de euro pentru un centru agricol şi construcţia unei uzine de biodiesel lângă Sibiu.
- Argus Constanţa şi-a anunţat intenţia de a produce biodisel după o investiţie de 10 milioane euro.
- Adrian Porumboiu a investit 18 milioane de euro într-o fabrică de biodisel la Vaslui şi speră să îşi amortizeze investiţia în opt ani.
Producţia la hectar la rapiţă: 2,5 – 3 tone
Preţ-tonă : 500 de euro
Costuri pe hectar întreţinere şi seminţe: 500 – 700 euro
Profit la hectar: 700 – 900 euro
Inconveniet: specialiştii afirmă că nu poţi pune rapiţă doi ani la rând pe aceeaşi suprafaţă.
Rapiţa e o cultură uşoară, se recoltează mai devreme decât grâul.