TOTUL DESPRE IRIGATII
După 1989, suprafaţa irigată din România s-a redus sub jumătate, infrastructurile de irigaţii fiind supuse unui proces de degradare continuu. Însă, experienţa secetei de anul trecut a făcut ca interesul fermierilor pentru investiţii în sisteme de irigaţii să crească, spun reprezentanţii companiilor producătoare şi distribuitoare de instalaţii de irigare.
Costurile ridicate cu energia electrică şi pentru alimentare cu apă erau principalele argumente ale agricultorilor care renunţau, an după an, în ultimele două decenii, la utilizarea infrastructurii de irigaţii. În ultimii ani însă tehnologia irigaţiilor a evoluat mult şi performanţele sunt din ce în ce mai ridicate. Sistemele de irigaţii sunt acum dotate cu senzori şi panouri de automatizare computerizate fapt care valorifică superior cantităţile de apă utilizate pentru culturi şi eficientizează consumul de energie. Reducerea riscurilor şi producţie suplimentară
Irigarea culturilor este în primul rînd o metodă de a reduce riscurile în afacerile agricole. Este clar că prin irigare, mai ales în perioadele de secetă, calitatea şi randamentul culturilor cresc ceea ce înseamnă şi venituri suplimentare.
La ora actuală, în lume, din cele peste 1,5 miliarde de hectare de teren arabil, aproximativ 300 de milioane de hectare sunt irigate, acestea din urma furnizând în jur de o treime din producţia agricolă mondiala. Statele Unite ale Americii, India şi China deţin împreună jumătate din totalul suprafeţelor pe care se foloseşte irigarea sistematică.
Aportul terenurilor irigate la producţia totală de cereale, la nivel mondial, este de 40% ceea ce corespunde cu producţia medie de pe 18% din suprafaţa terenurilor arabile la nivel mondial. Totodată terenurile irigate contribuie la creşterea ocupării populaţiei, de circa 30%.
Rata de creştere a amenajărilor de irigaţii a scăzut de la 2 – 3% între anii 1970 – 1980, la 0,6% între anii 2000 – 2010.
Conform statisticilor realizate de specialişti, pentru producerea unui singur kilogram de grâu este nevoie, de la însămînţare, până la recoltare, de 400 – 2.000 de litri de apă (în funcţie de zonă, mai mult sau mai puţin aridă).
Electropompă sau motopompă
Dacă un agricultor se decide să irige o suprafaţă de teren, indiferent de mărime şi de cultură, primul lucru de care trebuie să ţină seama este sursa de apă. Apa pentru irigaţii poate proveni din diverse surse: râu, canal, rezervor, pânză freatică etc. În general, trebuiue să ţină seama că există o diferenţă de nivel între sursa apei şi locul unde se irigă. Apoi,trebuie avut în vedere dacă există o sursă de energie electrică.
„Dacă există o sursă de energie electrică, în cazul când se pompează apă dintr-un râu, canal sau rezervor se foloseşte o electropompă. Există şi soluţia utilizării unui generator electric de diferite puteri dacă nu există energie electrică în zona respoectivă. De asemenea, există şi varianta folosirii unei motopompe cu motor termic (de obicei diesel) dacă agricultorul nu dispune la fermă de o sursă de energie elecctrică”, spune Şerban David, directorul Departamentului de cercetare-dezvoltare de la societatea Novus, din Constanţa, producător de instalaţii de irigat înfiinţat în România, după 1990.
Dacă apa care urmează să fie folosită la irigare provine din pânza freatică, pentru pompare se foloseşte o pompă submersibilă, montată în interiorul puţului chiar şi la adâncimi care ajung la 50-150 metri.
Pentru forarea puţului trebuie consultat un specialist geolog
Pentru situaţia în care apa se extrage de la o adâncime de 100-120 metri, din pânza freatică, pentru un debit bun, puţul ar trebui să aibă un diametru de 30-40 centimetri. Operaţiunea de foraj se execută de o firmă specializată iar costul este de aproximativ 60 de euro pentru un metru liniar.
Înaintea forării, agricultorul trebuie să se consulte cu un specialist geolog care să constate la ce adâncime există debitul necesar al pânzei freatice, ce fel de sol este etc.
Pompa submersibilă care se montează în interiorul puţului este dotată cu senzori de nivel. În cazul în care nivelul apei scade, pompa se opreşte automat pentru a nu se deteriora.
„După ce fermierul a săpat puţul cu ajutorul unei firme specializate, noi venim cu restul instalaţiei, cu pompa submersibilă, tubulatură, partea de automatizare (panou electric de conexiune, senzori şi altele), generator de curent”, a declarat Şerban David, de la Novus Constanţa.
Pentru a avea un sistem de irigare performant şi potrivit, trebuie ales sistemul adecvat pentru situaţia dată din teren, trebuie avute în vedere cheltuielile pentru achiziţionarea şi instalarea sistemului, precum şi costurile de pompare, funcţionare, activităţi de mentenanţă şi revizii periodice.
Metodele de irigare
Metodele de bază ale irigării sunt scurgerea la suprafaţă, scurgerea gravitaţională, aspersiunea, irigaţia subterană şi prin picurare. Există şi metode de irigare speciale, aplicabile lapăşunile cultivabile, la fâneţe şi sere.
Irigarea de suprafaţă poate fi de asemenea, de mai multe feluri: prin aspersiune, radiculară, prin picurare şi micro-aspersiune etc.
Sistemele de irigare se mai pot alege şi în funcţie de tipul de cultură vegetală. Metoda de irigare diferă şi în funcţie de tehnologiile de cultură (floricultură, pomicultură, legumicultură, amenajări peisagistice şi altele). Metodele diferă de exemplu Sistemele pot varia în funcţie de costuri şi pot avea cerinţe diferite de funcţionare. Un calendar de irigare corect şi cantitatea de apă utilizată, fac adesea diferenţa dintre profit şi pierderi într-o operaţiune de irigare. Cele mai comune sisteme de irigaţii, folosite de exemplu în legumicultură, furnizează în general, 12-30 litri de apă pe minut. Pentru culturile ecologice, sistemul de irigare recomandat este cel prin picurare.
În general, când se alege sistemul de irigaţie se ţine seama de: tipul de cultură, necesarul de apă, tipul solului, sursa de energie, localizarea sursei de apă şi disponibilităţile financiare (atât pentru achiziţionare, cât şi pentru funcţionare şi întreţinere)
Sistemele de irigaţii folosite în domeniul agricol sunt cele mai complexe datorită suprafeţelor mari pe care funcţioneaza si a faputului că trebuie administrat corect şi îngrăşământul odată cu apa.
Investiţia într-un sistem de irigare
După seceta de anul trecut când pierderile din agricultura naţională au fost însemnate (numai la culturile de porumb recoltele au fost şi cu 60% mai mici decât în anii precedenţi) fermierii au înţeles cât de necesare sunt investiţiile în sistemele de irigaţii.
„Este prima dată în ultimii trei ani când avem întreaga capacitate de producţie acoperită. Am extins gama de produse, cu utilaje de capacitate mai mare, care să acopere o suprafaţă de până la 5 ha, dintr-o singură trecere. Inclusiv fermieri din Bulgaria au venit să contracteze şi urmează să rezolve problema finanţării.
Până acum, produceam pe stoc şi urma să vedem dacă vindem în vară. În iarnă, am chemat mai mulţi lucrători de la pensie. De la 42 de locuri de muncă, am crescut la 60. Sunt solicitate motopompele şi instalaţiile de irigat. Avem cereri şi pentru sistemele de irigaţii locale, întrucât foarte mulţi au o sursă de apă în zonă. Ne-am dezvoltat un compartiment de proiectare şi producţie a acestor sisteme, în care realizăm toate componentele necesare la irigaţii. Foarte mulţi s-au arătat interesaţi de soluţia propusă de noi, cu puţurile forate la medie adâncime”, declară reprezentanţii societăţii Novus din Constanţa.
Cea mai scumpă instalaţie de irigaţii de la Novus, cu tubul de 600 m lungime, costă aproximativ 14.000 euro. Una similară, produsă în Austria sau Germania, costă între 25.000 şi 27.000 euro. Cea mai ieftină, cu tubul de 220 m, costă 5.000 euro, declară directorul Departamentului de cercetare -dezvoltare.
Investiţia pentru o suprafaţă de cultură de 40 hectare, cu un puţ de 120 m, se ridică la circa 24.000 – 25.000 euro. Anul trecut, cei ce au irigat prin această metodă şi-au recuperat banii investiţi, întrucât preţul grâului şi porumbului s-a dublat.
Sisteme mobile pe şasiu
„Motopompele produse la Novus Constanţa sunt fabricate sub licenţă germană, iar de-a lungul timpului performaneţe lor au fost îmbunătăţite şi adaptate de specialiştii noştri. În funcţie de suprafaţa agricutorului şi de tipul de cultură se alege şi instalaţia de irigare. Fiecare agricultor în parte este consiliat de noi, îi prezentăm un proiect adaptat necesităţilor sale. Fiecare tip de instalaţie este adaptată pentru utilizarea la o anumită suprafaţă de teren agricol. În funcţie de distanţa faţă de sursa de apă se alege şi tipul de motopompă necesar care poate costa de la 5.000 de euro, până la 32.500 de euro”, afirmă Şerban David, directorul Departamentului de cercetare-dezvoltare.
Instalaţiile de irigat fabricate la Constanţa pot fi utilizate pe suprafeţe care pornesc de la câteva sute de metri pătraţi şiajung şi la 500 de hectare. Avantajul acestor instalaţii produse în România este preţul cu până la 65% mai redus decât al utilajelor provenite din import.
Instalaţiile cu tambur (cu cărucior şi aspersor la capăt) şi furtun produse la Novus sunt instalaţii mobile, pe şasiu, ele pot fi deplasate de-a lungul culturilor, în funcţie de necesitate. Funcţionarea, deplasarea acestora este asigurată chiar de presiunea sursei de apă. Se agaţă capătul furtunului cu un tractor şi se defăşoară de pe tambur la lungiumea maximă. Apoi, apa intră cu presiune prin turbină (montată în şasiu), transmite mişcarea la un reductor şi astfel instalaţia se pune în mişcare iar tunul aspersor irigă o anumită suprafaţă de teren.
Sisteme economice pentru legumicultură şi horticultură
Temperaturile în creştere şi procesul de deşertificare îi obligă pe agricultori să irige mult mai des decât în anii precedenţi. Soluţia aleasă pentru mai multă eficienţă şi economisirea energiei electrice: sistemele de irigaţii prin picurare, mai economice potrivite mai ales pentru legumicultură şi horticultură. O astfel de variantă înlocuieşte clasicele sisteme cu aspersoare.
„Dacă în 1990 irigam o dată la 14 zile, acum irigăm o dată la 3-4 zile, perioada de revenire s-a redus drastic. Anul trecut a fost atât de cald că a trebuit să renunţăm la sistemul cu aspersoare pentru că pierderile erau foarte mari. Secase apa în puţ. După 12 ore trebuia să revenim cu irigaţiile. Asta înseamnă că, pentru un hectar ai nevoie de 32 Kw/h, adică vreo 1,5 milioane de lei vechi pe oră numai energia electrică asta ca să nu mai vorbim de costul apei care costă 270-370 de lei mia de metri cubi dacă o iei din sistemul naţional. În total este nevoie de vreo trei milioane pe zi pentru un hectar. Dacă ne gândim că începem irigarea în mai şi terminăm în septembrie, asta înseamnă cam 500 de milioane de lei vechi numai irigaţiile pentru un hectar de legume. În final, abia dacă ne scoatem costurile”, a declarat George Lazăr, vicepreşedinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeşeni.
Legumicultorii susţin că România ar trebui să renunţe la sistemele de irigaţii mamut şi să se concentreze pe sisteme individuale flexibile, de irigare prin picurare.
„La sistemul de irigare prin aspersoare costurile sunt de două ori mai mari decât la cel prin picurare. Prin picurare, la un hectar de teren este nevoie de 15 kilometri de bandă de irigat şi de 150.000 de picurătoare, amplasate din zece în zece centimetri. Dacă un picurător consumă 1,7-2 litri pe oră, asta înseamnă că, pentru 150.000 de picurătoare este nevoie de 300.000 de litri pe oră, în orice caz, la jumătate decât ai folosi prin sistemul de aspersoare”, a explicat George Lazăr.
Staţiile individuale, mai economice pentru agricultori
Micile staţii de irigare sunt mai eficiente din punct de vedere al consumului pentru că sunt adaptate nevoilor fiecărui fermier, principalele avantaje fiind economiile de curent şi de apă.
Agricultorii sustin ca Ministerul Agriculturii ar trebui să-i sprijine pe fermieri pentru a-şi realiza sisteme de irigaţii individuale, mai economice, adaptate propriilor nevoi decât să arunce miliarde de euro pe sisteme de irigaţii mamut.
„Ar fi extraordinar să se dea bani fermierilor pentru sisteme proprii, eficiente, de irigaţii în loc să fie aruncaţi pe sisteme mari. În orice caz, sistemul de irigaţii la comun nu este eficient, şi am aflat asta din proprie experienţă”, este de părere Vlaicu Cristian, un fermier care lucrează 350 de hectare de teren în Dârvari, judeţul Mehedinţi.
Potrivit fermierilor din Argeş, care au depus un proiect la Ministerul Agriculturii, pentru realizarea de sisteme individuale de irigaţii, un astfel de sistem primar, plus foraj până la 80 de metri şi bazin n-ar tebui să coste mai mult de 20.000 de euro. Dacă nu ar fi nevoie de puţ, pentru că bazinele legumicole sunt amplasate de regulă pe malurile râurilor, un sistem de irigaţii pentru o exploataţie de până la cinci hectare n-ar trebui să treacă de 7.000 de euro cu tot cu pompe şi filtre.
În cazul culturilor de câmp, e şi mai complicat. Taşcu Caraman, un fermier din Tulcea, are un sistem de irigaţii cumpărat cu un milion de dolari şi care de 7 ani stă ne folosit, pentru că electricitatea e prea scumpă de când a fost eliminată subvenţia.
Infrastructură depăşită şi costuri ridicate cu energia
„La legume mai merge, dar nu poţi să bagi curent ca să scoţi boabe”, spune Taşcu Caraman.
Agricultorii sunt dezamăgiţi de măsurile luate de Ministerul Agriculturii în ceea ce priveşte politicile agricole, şi, în subsidiar, de politica în materie de irigaţii, acuzându-i pe oficiali de ”lipsă de viziune”.
Ministrul Agriculturii a declarat recent că autorităţile române discută cu Comisia Europeană pentru accesarea de fonduri de un miliard de euro pentru refacerea infrastructurii de irigaţii existente în urmă cu 23 de ani. Suma de un miliard de euro a fost calculată de experţii Băncii Mondiale într-un studiu privind refacerea şi modernizarea sistemului de irigaţii din România. Studiul Băncii Mondiale arată că România poate reface infrastructura de irigaţii pentru circa 800.000 de hectare.
În prezent, Romania are o infrastructură de irigaţii pentru 700.000 de hectare, dar nici măcar jumătate nu sunt irigate, deoarece fermierii consideră costurile prea ridicate. Autorităţile susţin că aceste costuri sunt mari din cauza consumului mare de energie al instalaţiilor vechi de peste 40 de ani.
Singura şansă ca lucrurile să poată funcţiona ca înainte de 1990 este subvenţia masivă de la stat.
Cooperativa Micilor Fermieri Argeşeni cere guvernului finalizarea reactorului 3 de la Cernavodă care să furnizeze apoi energie gratuită fermierilor pe timpul verii. Un proiect în acest sens a fost depus la Ministerul Agriculturii. În acest fel, susţin reprezentanţii asociaţiei, fermierii români ar fi puşi pe picior de egalitate cu cei din occident, unde energia electrică pentru agricultură este subvenţionată de stat.
Interes sporit pentru echipamente performate
Interesul legumicultorilor locali pentru investiţiile în sistemele de irigaţii este în creştere de la an la an, potrivit directorului general al NaanDanJain România, Ileana Stanciu.
„Interesul pentru sisteme de irigaţii este în creştere de la an la an, iar din 2013 în mod special pentru soluţii cât mai eficiente dată fiind experienţa cu seceta anului trecut şi prognoza pe acest an. Totodată creşte şi solicitarea pentru un standard de echipamente mai performante (filtrare automată sau semiautomată, fertigare automată, control computerizat al cantităţii de apă şi îngrăşăminte). Fermierii români ştiu că dacă vor performanţă, recolta mare şi costuri mici, trebuie să folosească mai eficient resursele, respectiv forţa de muncă, apa şi energia”, explică directorul general al NaanDanJain România, principalul furnizor mondial de soluţii personalizate de irigare.
Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia medie pentru un sistem de irigaţie simplu, livrat la cheie, prin picurare este de 4.500 lei/ hectar. Investiţia însă poate varia în funcţie de complexitatea sistemului (conducte, filtre, robineţi, fertilizare etc.), tipul de linie de picurare, distanţa la sursa de apă, necesităţile culturii etc. Cea mai mare investiţie realizată în România cu echipamente achiziţionate de la firma NaanDanJain s-a ridicat la 300.000 euro, pentru un proiect de aspersie în legumicultură.
„Am derulat şi derulam proiecte cu finanţare europeană, de la suprafete mici de 5-10 ha la peste 250 ha per proiect, nu numai pentru cultura în câmp ci şi în sere şi solarii. Compania noastră oferă soluţii complete legumicultorilor. Oferim şi soluţii particularizate de la proiectarea sistemului, livrare echipamente şi până la punerea în funcţiune, cu recomandare de soluţie optimă tehnică şi de buget, în funcţie de cultura, tip se sol şi cantitatea/calitatea sursei de apă.
Cea mai cunoscuta soluţie este cea cu linie de picurare pentru roşii, castraveţi, ardei, ceapă, vinete dar avem cerinţe în creştere importantă şi pe soluţia cu aspersie la rădăcinoase – respectiv cartofi, sfeclă, morcov, pătrunjel, ţelina, etc., dar şi pentru ceapă, usturoi, varză. Deşi investiţia în sistemul de aspersie e mai mare, are avantajul unei utilizări mai îndelungate şi eficienţă foarte bună, mai ales pe suprafeţe mari. Avem de asemenea cea mai variată şi performantă ofertă pentru sisteme de microaspesie şi ceaţă în solarii şi sere, dar din păcate acest segment nu se dezvolta prea rapid, investiţiile pentru culturi protejate fiind în general mari”, a mai precizat Ileana stanciu, director general NaanDanJain România.
Suprafaţa contractată pentru irigaţii s-a dublat în 2013
Suprafaţa contractată pentru irigaţii în 2013 s-a dublat faţă de anul trecut, totalizând în momentul de faţă 400.000 de hectare, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.
„Este foarte important să putem extinde în acest an suprafaţa care va fi irigată. În prezent avem în jur de 400.000 de hectare contractate, ceea ce este un câştig semnificativ faţă de anul trecut, când discutam de 170.000 de hectare, şi asta la începutul lunii mai când era deja secetă. Vrem să oferim în acest an servicii de irigat în condiţii foarte bune şi să facem acele revizii tehnice din timp, respectiv încă din luna mai”, a precizat Daniel Botănoiu.
Acesta consideră că decizia Ministerului Agriculturii de a a aduce apa pe canalele de irigaţii va influenţa pozitiv contractarea suprafeţelor pentru irigat, nu numai în acest an ci şi în anii următori.
„Nu ştiu cât de mult a influenţat decizia MADR de a aduce apa pe canalele de irigaţii în ceea ce priveşte contractarea suprafeţelor de irigat, dar cert este că pentru anii următori în momentul în care o entitate a statului tratează cu seriozitate producătorii vor avea şi ei încredere. Au fost situaţii în care au contractat cu ANIF anumite suprafeţe, iar administraţia nu a reuşit să aducă apa pe canalul magistral, iar ei nu au mai udat şi şi-au pierdut încrederea. Sper că începând cu anul acesta să capete încredere din ce în ce mai mulţi producători şi să realizeze contracte, numai aşa putem creşte competitivitatea sectorului românesc”, a mai adăugat secretarul de stat MADR.
Banca Mondială: 1,8 milioane de hectare cu sisteme de irigare neviabile economic
Din 9,3 milioane de hectare cultivabile, sistemele de irigaţii acoperă puţin peste un milion de hectare, cu toate că jumătate din suprafaţa ţării are deficit de umiditate naturală la sol.
„Din cele 14,8 milioane de hectare de teren agricol din România, 9,3 milioane ha reprezintă terenurile arabile. Pe 0,5 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane de hectare de teren arabil amenajat pentru irigaţii în perioada 1970-1989, există încă sisteme de irigaţii viabile economic. Pe alte aproximativ 0,6 milioane de hectare sistemele de irigaţii sunt marginal viabile, iar pe 1,8 milioane de hectare sistemele sunt neviabile economic“, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale.
Altfel, din 9,3 milioane de hectare doar aproximativ un milion mai beneficiază de udarea tehnologizată, faţă de aproape trei milioane irigate înainte de 1989. Puţin peste 10% din terenuri se mai irigă în prezent, faţă de peste 30% în 1990.
La sfârşitul lunii iunie, a fost aprobată în şedinţă de Guvern o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004. actul normativ vizează protejarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare prin transmiterea acesteia către organizaţiile şi federaţiile de udători sub formă de comodat şi nu în proprietate ca până acum, urmând ca, după o perioadă de 5 ani, la cerere, acestea să poată primi în proprietate respectiva infrastructură, numai dacă fac dovada exploatării şi întreţinerii corecte a acestora. Aceste reglementări urmăresc responsabilizarea organizaţiilor şi federaţiilor, ştiut fiind că în cazurile in care infrastructurile de irigaţii au fost acordate cu titlu gratuit acestea au fost supuse unui proces de degradare continuu, proprietarii neasigurând întreţinerea lor în condiţii optime. De asemenea, ordonanţa de urgenţă prevede, ca o altă măsură de protecţie, constituirea de către federaţii a unei garanţii în contul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare de 10% din valoarea de inventar a infrastructurii transmise, ANIF având dreptul de a reţine garanţia dacă acestea nu respectă obligaţiile stabilite prin protocolul de predare-primire. Ordonanţa prevede, de asemenea, exceptarea de la transfer către organizaţiile şi federaţiile de îmbunătăţiri funciare a infrastructurii principale de aducţiune.
Sursa Articolul a fost publicat în ediția iulie 2013 a revistei Agrointel.
Foto: Novus, climatetechwiki.org, Wisconsin DNR, Synapse, larousse.fr, Mississippi Crop Situation
Organizaţiile de proprietari care deţin sisteme de irigaţii au la dispoziţie fonduri europene
'Trebuie înlocuite circa 500 de agregate de pompare. Organizaţiile de irigaţii vor depune documentaţia la Ministerul Agriculturii, iar noi vom publica toate aceste date. Vor fi selectaţi acei producători de pompe cu cel mai bun raport calitate-preţ', a spus Apostol, precizând că ministerul este interesat să promoveze producţia românească de astfel de echipamente.
El a adăugat că instituţia pe care o reprezintă va pune la dispoziţia producătorilor de pompe datele de contact ale organizaţiilor utilizatorilor de apă din România.
'Suma se împarte pe patru ani. Cred că la începutul anului viitor deja vom putea vorbi despre primele acţiuni pentru aceşti bani. Documentaţia este foarte laborioasă, dar e binevenită, pentru că permite un control amănunţit', a subliniat Apostol.
El a adăugat că, pentru perioada 2007-2013, pentru irigaţii a fost alocată o sumă de 20 de milioane de euro, dar au fost depuse proiecte pentru 100 de milioane de euro, astfel că Ministerul Agriculturii a fost nevoit să suplimenteze suma pentru a acoperi cererile.
La finele lunii noiembrie, în cadrul Forumului Economic China-Europa Centrală şi de Est, organizat la Bucureşti, Daniel Botănoiu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, a afirmat că România are nevoie de investiţii de un miliard de euro pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii şi de 2,4 miliarde de euro pentru construirea Canalului Siret - Bărăgan şi aducerea apei către ferme.
"Numai pentru amenajarea şi îmbunătăţirea infrastructurii principale pentru irigaţii avem nevoie de investiţii de un miliard de euro, iar pentru construirea Canalului Siret - Bărăgan şi pentru aducerea apei către ferme şi plante avem nevoie de investiţii suplimentare de 2,4 miliarde de euro. Sistemul de îmbunătăţiri funciare din România are nevoie de investiţii, însă oferă şi numeroase oportunităţi", a precizat Botănoiu, în faţa reprezentanţilor chinezi, care şi-au arătat interesul de a investi în acest domeniu.
Acesta a subliniat că, în acest sector, intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă.
"Sunt momente, în special primăvara, în care apa este în cantităţi destul de mari, urmate de perioade de secetă, când avem nevoie de apă la plante, dar şi de o creştere a capacităţii de stocare şi a capacităţii agriculturii de a utiliza această apă. Lucrăm la un nou mod de a gândi şi de a aduce tehnologia în sistemele de irigaţii, astfel încât să diminuăm costurile cu apa pentru irigaţii, în care numai energia electrică reprezintă 85%. Intenţiile Ministerului Agriculturii şi ale Guvernului sunt de a avea captări suplimentare de apă", a explicat Botănoiu.
Potrivit secretarul de stat, în 2013 există o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de trei milioane de hectare, din care o suprafaţă viabilă economic de 1,5 milioane hectare şi o suprafaţă profesională de numai 800.000 de hectare. Anul acesta s-au încheiat contracte de irigat pe o suprafaţă de 400.000 de hectare, din care 336.000 de hectare au fost realizate cu organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cioacă, editor: Andreea Marinescu)
Fermierii trec la irigaţie cu picurare
Pentru un hectar ai nevoie de 32 Kw/h, adică vreo 1,5 milioane de lei vechi pe oră numai energia electrică asta ca să nu mai vorbim de costul apei care costă 270-370 de lei mia de metri cubi dacă o iei din sistemul naţional. În total este nevoie de vreo trei milioane pe zi pentru un hectar. Dacă ne gândim că începem irigarea în mai şi terminăm în septembrie, asta înseamnă cam 500 de milioane de lei vechi numai irigaţiile pentru un hectar de legume.
Fermierii trec la irigaţie cu picurare. Aspersoarele îi duc în faliment cu consumul de curent şi apă agrointel.ro » « 4-04-2013
Agricultorii spun că irigarea culturilor este mult mai scumpa decât acum 20 de ani, pentru că temperaturile în creştere şi procesul de deşertificare îi obligă să irige mult mai des. Soluţia: sistemele de irigaţii prin picurare, mai economice.
Fermierii încearcă să mai taie din costuri apelând la tehnologii noi. O astfel de varianta este înlocuirea aspersoarelor cu sistemele de irigare prin picurare care consumă de două ori mai puţină apă, sistem potrivit mai ales pentru legumicultură şi horticultură.
In verile secetoase, legumicultorii abia îşi scot cheltuielile, deoarece sunt nevoiţi să irige întreaga perioadă de vegetaţie, de 5 luni.
”Dacă în 1990 irigam o dată la 14 zile, acum irigăm o dată la 3-4 zile, perioada de revenire s-a redus drastic. Anul trecut a fost atât de cald că a trebuit să renunţăm la sistemul cu aspersoare pentru că pierderile erau foarte mari. Secase apa în puţ. După 12 ore trebuia să revenim cu irigaţiile.
Asta înseamnă că, pentru un hectar ai nevoie de 32 Kw/h, adică vreo 1,5 milioane de lei vechi pe oră numai energia electrică asta ca să nu mai vorbim de costul apei care costă 270-370 de lei mia de metri cubi dacă o iei din sistemul naţional. În total este nevoie de vreo trei milioane pe zi pentru un hectar. Dacă ne gândim că începem irigarea în mai şi terminăm în septembrie, asta înseamnă cam 500 de milioane de lei vechi numai irigaţiile pentru un hectar de legume. În final, abia dacă ne scoatem costurile”, a declarat George Lazăr, vicepreşedinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeşeni.
Legumicultorii susţin că România ar trebui să renunţe la sistemele de irigaţii mamut şi să se concentreze pe sisteme individuale flexibile, de irigare prin picurare.
”La sistemul de irigare prin aspersoare costurile sunt de două ori mai mari decât la cel prin picurare. Prin picurare, la un hectar de teren este nevoie de 15 kilometri de bandă de irigat şi de 150.000 de picurătoare, amplasate din zece în zece centimetri. Dacă un picurător consumă 1,7-2 litri pe oră, asta înseamnă că, pentru 150.000 de picurătoare este nevoie de 300.000 de litri pe oră, în orice caz, la jumătate decât ai folosi prin sistemul de aspersoare”, a explicat Lazăr.
Micile staţii de irigare sunt mai eficiente din punct de vedere al consumului pentru că sunt adaptate nevoilor fiecărui fermier, principalele avantaje fiind economiile de curent şi de apă.
Agricultorii sustin ca Ministerul Agriculturii ar trebui să-i sprijine pe fermieri pentru a-şi realiza sisteme de irigaţii individuale, mai economice, adaptate propriilor nevoi decât să arunce miliarde de euro pe sisteme de irigaţii mamut.
“Ar fi extraordinar să se dea bani fermierilor pentru sisteme proprii, eficiente, de irigaţii în loc să fie aruncaţi pe sisteme mari. În orice caz, sistemul de irigaţii la comun nu este eficient, şi am aflat asta din proprie experienţă”, este de părere Vlaicu Cristian, un fermier care lucrează 350 de hectare de teren în Dârvari, judeţul Mehedinţi.
Potrivit fermierilor din Argeş, care au depus un proiect la Ministerul Agriculturii, pentru realizarea de sisteme individuale de irigaţii, un astfel de sistem primar, plus foraj până la 80 de metri şi bazin n-ar tebui să coste mai mult de 20.000 de euro. Dacă nu ar fi nevoie de puţ, pentru că bazinele legumicole sunt amplasate de regulă pe malurile râurilor, un sistem de irigaţii pentru o exploataţie de până la cinci hectare n-ar trebui să treacă de 7.000 de euro cu tot cu pompe şi filtre.
În cazul culturilor de câmp, e şi mai complicat. Taşcu Caraman, un fermier din Tulcea, are un sistem de irigaţii cumpărat cu un milion de dolari şi care de 6 ani stă ne folosit, pentru că electricitatea e prea scumpă de când a fost eliminată subvenţia. “La legume mai merge, dar nu poţi să bagi curent ca să scoţi boabe”, spune Caraman.
Agricultorii sunt dezamăgiţi de măsurile luate de Ministerul Agriculturii în ceea ce priveşte politicile agricole, şi, în subsidiar, de politica în materie de irigaţii, acuzându-i pe oficiali de ”diletantism” şi de ”lipsă de viziune”.
Ministrul Agriculturii a declarat recent că autorităţile române discută cu Comisia Europeană pentru accesarea de fonduri de un miliard de euro pentru refacerea infrastructurii de irigaţii existente în urmă cu 23 de ani. Suma de un miliard de euro a fost calculată de experţii Băncii Mondiale într-un studiu privind refacerea şi modernizarea sistemului de irigaţii din România. Studiul Băncii Mondiale arată că România poate reface infrastructura de irigaţii pentru circa 800.000 de hectare.
În prezent, Romania are o infrastructură de irigaţii pentru 700.000 de hectare, dar numai 200.000 de hectare sunt irigate, deoarece fermierii consideră costurile prea ridicate. Autorităţile susţin că aceste costuri sunt mari din cauza consumului mare de energie al instalaţiilor vechi de peste 40 de ani.
Singura şansă ca lucrurile să poată funcţiona ca înainte de 1990 este subvenţia masivă de la stat.
Cooperativa Micilor Fermieri Argeşeni cere guvernului finalizarea reactorului 3 de la Cernavodă care să furnizeze apoi energie gratuită fermierilor pe timpul verii. Un proiect în acest sens a fost depus la Ministerul Agriculturii. În acest fel, susţin reprezentanţii asociaţiei, fermierii români ar fi puşi pe picior de egalitate cu cei din occident, unde energia electrică pentru agricultură este subvenţionată de stat. Pe măsură ce procesul de deşertificare a României se accelerează, fermierii sunt obligaţi să irige de zece ori mai mult ca în 1990, de exemplu, ca să fie siguri că au ce recolta.
”Puneţi în funcţiune pentru agricultură reactorul 3 de la Cernavodă. Cu asta trebuie să înceapă toate proiectele de irigaţii. Reactorul 3 trebuie pus la dispoziţia Regiei Autonome de Îmbunătăţiri Funciare pentru a furniza gratuit energie fermierilor pe timpul verii. Activitatea reactorului ar putea fi susţinută de energia produsă iarna care ar putea fi vândută pentru a acoperi cheltuielile din vară. Este singura soluţie pentru irigaţii pentru că, altfel, puţini vor iriga la preţurile actuale”, a declarat George Lazăr, vicepreşedinte al Cooperativei Micilor Fermieri Argeşeni.
El dă exemplul ţărilor europene cu tradiţie în legumicultură şi horticultură, unde curentul este subvenţionat. ”Cum să te baţi cu Olanda, de exemplu, unde curentul pentru agricultori este subvenţionat în totalitate. Acolo îşi permit să ţină becurile aprinse non-stop în sere pentru ca plantele să se dezvolte mai repede. Dacă zbori cu avionul deasupra Olandei vezi că totul este luminat noaptea, tocmai pentru că nu sting niciodată becurile în sere”, a continuat Lazăr.
- Total gresit, curentul nu este subventionat in Olanda.Lucrez de 20 de ani in domeniu(sere turnkey project).Energia electrica consumata intre orele 22 – 05 are tarif de noapte ,deoarece nu este consum in acest interval orar.Mai nou, in ultimii 7 ani propietarii de sere au investit in cogenerare si vând energia produsa in cursul zilei iar noaptea cumpara la pret redus. La sfârsitul anului 2012 , “seristii” aveau o putere instalata de 3900MWh.
Sursa AgroIntel
TARIFE LA APA - NORME
Tags: irigatii, irigatii 2014, tarife irigatii 2014
Potrivit prevederilor art. 7, alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/2011 privind unele masuri de organizare a activitatii de imbunatatiri funciare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 199/2012, beneficiarii terenurilor detinute in baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinta in amenajarile de imbunatatiri funciare sau in afara acestora, care beneficiaza direct sau indirect de lucrari de imbunatatiri funciare sunt obligati sa achite Agentiei un tarif de imbunatatiri funciare, denumit Tariful IF, corespunzator urmatoarelor componente/categorii de lucrari :
a) administrarea amenajarilor de irigatii;
b) administrarea, exploatarea, intretinerea si repararea amenajarilor de desecare cu evacuare a apei prin pompare;
c) administrarea, exploatarea, intretinerea si repararea amenajarilor de desecare cu evacuare gravitationala a apei;
d) administrarea, intretinerea si repararea lucrarilor de combatere a eroziunii solului.
Cuantumul Tarifului IF urmeaza a se calcula distinct, pentru fiecare dintre cele 4 componente/categorii de lucrari enumerate mai sus.
Sumele astfel colectate vor finanta cheltuielile de administrare a amenajarilor de irigatii, cheltuieli de exploatare, intretinere si reparatii a amenajarilor de desecare cu evacuare a apei prin pompare si desecare cu evacuare gravitationala a apei, cheltuieli de intretinere si reparatii a amenajarilor de combaterea a eroziunii solului care sunt administrate de Agentie.
Sumele colectate rezultate prin aplicarea Tarifului IF, vor constitui venituri proprii ale Agentiei si vor determina implicarea directa a beneficiarilor lucrarilor de imbunatatiri funciare, asigurand exploatarea, intretinerea si reparatiile infrastructurii de imbunatatiri funciare.
Valoarea tarifului IF se stabileste astfel incat sa asigure exploatarea durabila a amenajarilor de imbunatatiri funciare in vederea protejarii intereselor tuturor beneficiarilor, sa previna folosirea ineficienta a apei, excesul de umiditate, eroziunea si poluarea solului si sa promoveze protectia mediului in conformitate cu standardele de mediu."Sursa AgroRomania
Colectarea apei de ploaie devine ilegala in multe state americane ! Un american a stat 30 de zile la puscarie pentru ca a lasat apa de ploaie sa-i umple trei piscine !
In mod cat se poate de absurd, sfidand orice logica, oficialii americani sustin ca apa de ploaie n-ar fi a celui care o colecteaza ci a statului, iar pentru asta ar trebui sa existe taxa, asa cum visau si unii politruci americanizati din Romania.
Din ce in ce mai multe state americane !
Utah nu este singurul stat unde s-au pus astfel de legi tampite ci si in Colorado si Washington, unde oamenii nu au voie sa foloseasca apa de ploaie. O stire din data de 18 august 2010, de pe ziare.com considerata la acea vreme “teorie”, “fictiune”, iata ca a devenit realitate:
“Multe din libertatile de care se bucura cetatenii Statelor Unite incep sa dispara, transformandu-se intr-o tara a sclavilor, in care legea nu permite cetatenilor sa colecteze nici macar apa de ploaie, pe motiv ca aceasta apartine … altcuiva.
Multe state din vest, inclusiv Utah, Washington si Colorado, au interzis de ceva timp colectarea apei de ploaie de catre cetateni pe proprietatile lor din cauza ca, conform autoritatilor, “ploaia apartine altcuiva”, scrie CounterCurrents.
Seceta din ultima perioada a reaprins interesul pentru metodele de captare a apei, si in acelasi timp gasirea solutiei legale prin care aceasta poate fi facuta.
De exemplu in Douglas County, din statul Colorado, inaintea votarii legii care interzice colectarea apei de ploaie, s-a efectuat un studiu pentru a vedea cum afecteaza rezervele de apa.
Studiul a aratat ca daca oamenii colecteaza aceasta apa de ploaie se va reduce cererea de apa din reteaua locala si imbunatateste conservarea acesteia.”[2]
Un american a stat 30 de zile la puscarie pentru ca a colectat apa de ploaie !
“Noul sport in USA: adunatul apei de ploaie. Un american a patit-o si va sta 30 de zile la puscarie.
Un american va sta la inchisoare o luna si va plati 1500 de dolari pentru ca a strans apa de ploaie.
Acesta are o ferma pe care a facut 3 piscine artificiale, in care sa se adune apa de ploaie, pentru a putea iriga mai usor culturile de cereale.
Explicatia oficiala a fost halucinanta: “Apa de ploaie, ca orice apa naturala din statul Oregon, este proprietate publica, iar pentru a o stoca trebuie sa aiba permis din partea noastra!” Gary Harrington a explicat: “Legile sunt incredibile. Statul incearca sa ne calce in picioare si nu putem lasa sa se intample asta. Este apa de ploaie, de la Dumnezeu, care s-a acumulat in niste piscine facute de mine, iar asta ma face criminal?”.”[3]
P.S. Oamenii trebuie sa-si dea seama de un astfel de pericol, sa se ridice si sa lupte !
SURSE
blogosfera.piatza
1. http://worldtruth.tv/collecting-rainwater-now-illegal-in-many-states-as-big-government-claims-ownership-over-our-water/
2. http://www.ziare.com/international/america/sua-interzice-colectarea-apei-de-ploaie-in-mai-multe-state-1035992
3. http://www.sport.ro/faza-zilei/incredibil-un-american-a-fost-bagat-30-de-zile-in-puscarie-pentru-ca-a-adunat-apa-de-ploaie-explicatia.html
Cât costă un metru cub de apă în cele mai importante oraşe din lume
Cel mai scump metru cub de apă din lume se găseşte la Copenhaga, unde costă 7,38 dolari, urmat de oraşul australian Perth, unde costă 6,59 dolari, potrivit revistei Fortune. La polul opus, cele mai ieftine locuri pentru cumpărarea apei sunt Jeddah, un oraş din Arabia Saudită, unde metrul cub de apă costă 0,03 dolari, şi capitala egipteană, Cairo, unde apa se găseşte la 0,10 dolari metrul cub. Zeci de industrii din lume depind în procesul de producţie de apă, ceea ce o face una dintre cele mai valoroase resurse, indispensabilă şi pentru mediul de afaceri. | „Mereu ne-am gândit cât de importantă este apa pentru băuturi, dar câte alte industrii depind de apă pentru producţie, pentru distribuţie şi forţă de muncă? Pentru a păstra un mediu înconjurător curat în proximitatea fabricilor? Răspunsul este simplu: toate. De aceea economiştii şi oamenii de afaceri reclasifică apa ca o „comoară îngropată” sau ca „aur albastru”, a declarat Abby Joseph Cohen, strategist la Goldman Sachs. Un alt economist, Willem Buiter de la Citigroup, spune că “apa este un activ care va deveni în curând cel mai de preţ bun, întrecând petrolul, cuprul sau metalele preţioase”. |
Care este valoarea apei?
Terenurilor agricole sunt uscate. Companiile sunt îngrijorate. Cererea globală pentru apă va depăși în curând puterea de aprovizionare. Care este soluția? Simplu, spun unii lideri de afaceri și economiști: de a-i face pe oamenii sa plateasca mai mult pentru marfa cea mai pretioasa de pe pământ, APA.
FORTUNE -. Fermă de 1.200 de acri detinuta de Sarah Woolf în Cantua Creek, California, se află în Valea Centrală, care se desfășoară într-o porțiune îngustă de peste 400 mile prin mijlocul statului, care acoperă o suprafață de aproximativ de dimensiunea statului Virginia de Vest. Tivită de către Cascade Range la nord, Tehachapi la sud, și Sierra Nevada la est, valea a fost mult timp una dintre regiunile agricole cele mai generoase din țară. Deși are mai puțin de 1% din terenurile agricole ale Americii, în conformitate cu US Geological Survey, aceasta furnizează un sfert din alimentele națiunii.
Și in ultimii trei ani, a suferit de pe urma celei mai grave secete din istorie. În luna ianuarie, cu un nivel al apelor fluviale și rezervor de la înregistrare (sau aproape) cu înregistrari minime din California, guvernatorul Jerry Brown a declarat stare de urgență. Până în martie seceta a fost atât de gravă încât guvernele de stat și federale, care ambele sisteme de rulare care transport apa de la Sierra la vale, au fost tăiate livrările către agricultori. Care a lasat pe mulți dintre ei cu două opțiuni neplăcute: cumpararea de apă de pe piața spot de până la patru ori prețul normal sau sa reduca brusc plantarile.
Woolf, un fermier la a treia generație, crește roșii, ceapă, usturoi și care ajung de obicei in produse precum ketchup, salsa, și alte produse realizate de Heinz, P & G, și alte nume mari din industria alimentară. Alegerea lui a fost de a cultiva doar pe jumatate din teren. "Clienții cer pentru produsele noastre", spune ea, "dar nu putem livra pentru că nu avem apă." Oficialii spun că mai mult de 500.000 de acri din aceste terenuri fertile si arabile din Central Valley va fi probabil lasat necultivat anul acesta. Acrii de pomi fructiferi și nuci vor muri din cauza lipsei de apă. Și în conformitate cu legile cererii și ofertei, prețurile la alimente au crescut deja.
Mai mult: Top 25 Eco-Innovatori din lume
Condu cinci oră spre sud pe I-5 de la ferma Woolf "s, iar solul se simte aproape la fel de uscat. San Diego trece prin una dintre cele mai grave secete din ultimii 1200 ani, iar acum trebuie să importe 90% din apa. De asemenea, aproape toate terenurile din zona Texasului sunt mai uscate decat Tumbleweed. În luna aprilie, 240 din 252 zone ale statului au fost desemnate zone calamitate. Din cauza "secetei excepționale", cum o numește Departamentul Agriculturii din SUA, oamenii din Wichita Falls, un oraș cu mai mult de 100.000 de persoane din nord-vest de Dallas, o sa fie nevoiti în curând să se scalde și sa se spele pe dinti cu apa de canalizare reciclata. Apă dulce este rara în aceste zile, în brazde mari din Oklahoma, Kansas, Colorado, Nevada, și New Mexico prea.
Apa, asa cum va spune orice fizician, nu dispare pur și simplu de pe pământ. Ea există într-o stare de flux: ca gheata, vapori in nori, marea sărata, sudoarea pe frunte. În orice fază, apa lăsând un domeniu - prin evaporare, precipitare, consum sau flux subteran - inevitabil apare în altă parte. Seceta din California se află în aceeași sferă pământească ca furtunile care s-au abătut peste Regatul Unit în acest an în iarna umeda la un nivel record.
Dar care a spus, problema deficitului de apă este real ... și serios ... și la nivel mondial. Începând cu anii 1970, secetele din intreaga lume au devenit mai lungi și mai intense pe zone mai largi, dupa cum zice Grupul interguvernamental al ONU privind schimbările climatice. Aruncat in efectele poluării, consumul excesiv, iar creșterea populației fara incetare și există puține dezbateri pentru stânga si dreapta politică: Avem o veritabil înflorire, a trecerii peste frontiera crizei pentru apă.
Că nu este nouă, desigur. Tipuri de ONG, geologi, și oamenii de știință in domeniul schimbarilor climatice au avertizat cu privire la deficitul de apă dulce de ceva timp. Ce se frapant astăzi este numărul mare de costume gri care ridica semnale de alarmă. "Apa acum se discută la nivel de bord," David Grant, directorul senior pentru riscuri de apă și parteneriate la SAB Miller, spune Fortune. (Asta Miller are un manager senior pentru riscurile de apă este de a spune în sine.) PepsiCo PEP 0,08% CEO Indra Nooyi spune, "Criza de apă mondială este una dintre cele mai presante provocări ale epocii noastre."
Flip prin cele mai recente 10-KS de companii din Coca-Cola KO -0.05% până la Campbell Soup CPB 0,31% și veți găsi griji legate de apa enumerate printre posibilele pericole la operațiunile. Coca-Cola enumeră "deficitul de apă", ca un factor de risc în spatele doar "se referă la obezitate", pe care compania avertizează ar putea reduce cererea pentru unele dintre produsele sale. Nestlé președinte Peter Brabeck-Letmathe, care conduce grupul 2030 Water Resource, o colaborare public-privat în rândul companiilor de top, bauturi bănci de dezvoltare, și mai multe agenții guvernamentale din Asia, Africa și America Latină, a dedicat chiar un blog personal problemelor apei la nivel mondial.
Toate societățile de mai sus, pentru a fi sigur, au o miză evidentă în problema. Nestlé este cel mai mare companie de produse alimentare de vânzări și un vânzător, apă îmbuteliată dominant în SUA, cu branduri precum Polonia primăvară și Perrier. În fiecare an, Miller vinde în valoare de mai mult de 34 miliarde dolari Miller bere, Coors Light, Peroni, iar aproximativ 200 de alte marci de bere. Coca-Cola și Pepsi? Din nou, interesul lor in obtinerea de apa destul de curat, proaspăt pentru a face produsele lor este extrem de clară.
Mai mult: Schimbările Climatice, Inc.
Zeci de alte industrii, cu toate acestea, de la fabricarii cip-ului la fracking la Meatpacking, depind, de asemenea având nevoie apă din belșug. Seceta mare din Texas, de exemplu, a obligat Cargill sa închide o instalație de prelucrare a cărnii de vită în Plainview anul trecut, numărul de vite din cireadă SUA a scazut la cel mai scăzut nivel de mai mult de șase decenii. Pășunile uscate au rărit producția de cereale, a dus la creșterea prețurilor pentru alimente - care, împreună cu efectivele mai mici, a dus la marirea prețurilor pana la cer pentru carnea de vită de azi.
"Ne-am gândit mereu despre cât de important a fost apa pentru băuturi sau substanțe chimice," Goldman Sachs GS 0,16% senior strateg de investiții Abby Joseph Cohen spune Fortune. "Dar cum multe alte industrii depind de apă în lanțul de aprovizionare, pentru forța de muncă și de producție și pentru a menține un mediu sănătos în jurul zonei unde ele funcționează?"
Răspunsul poate fi, practic, toate din ele. Care este motivul pentru care multi dintre liderii de afaceri, economiști, și cred că reclasificarea apaei ca un fel de comoară îngropată: ". Aur albastru" Willem Buiter, economist-sef Citigroup, rezumă gândirea multor aceste zile: "Apa ca o clasa de active, în opinia mea, va deveni în cele din urmă marfa fizic cea mai importanta decat petrolul, cupru, produse agricole, precum și metale prețioase "
Și care pune urmatoarea intrebare: Dacă apa este incredibil de valoroasa, de ce este atat de ieftina?
Pentru a produce un cheeseburger de jumătate de lire, este nevoie de 968 galoane de apa, pe baza datelor de la Water Footprint Network, un grup non-profit în Țările de Jos, și analiza Fortune lui. Felie de brânză (24 galoane), grâu (19 galoane), și roșii și salată (în două) sunt o parte relativ mică din total. Opt-uncie Patty, prin contrast, necesită un procent estimat de 924 galoane de a produce atunci cand cantitatea de apă necesară pentru a crește vaca este inclusa in hrana.
Cu toate că apa cumva a venit printr-un robinet acasă în Atlanta, costul pentru a produce cheeseburger ar fi de 23 dolari. Atlanta, vezi tu, taxele pentru clienții rezidențiali 6.30 dolari pentru fiecare metru cub de apă (echivalentul a aproximativ 264 galoane). În New York City, rata este cu aproximativ la jumătate (3.27 dolari pe metru cub). In Chicago (1.46 dolari) și Miami (1.15 dolari), este mult mai puțin.
Dar cea mai mare parte a apei care este folosit în lume nu vine intr-o bucătărie sau baie la robinet. Saptezeci la suta din ea este consumată în producția agricolă - și de cele mai multe ori, la rândul ei, este gratuita fata de apa reciclata ieftina (furnizata de ploaie, și agențiile de apă și guvernamentale). Când fermierii trebuie să cumpere apă pe piața spot, este vândut în acre-feet (suficient pentru a acoperi un acru de teren cu un picior de apă) și mult mai ieftin decât la robinetul municipal. Deci, în absența secetă, ciumă, și alte plăgi agricole, fermierii pot produce aceste componente cheeseburger cu un cost al apei foarte mic.
MAI: Nu vă țineți respirația pentru o taxa de carbon
Asta e un lucru norocos daca esti un parinte ca hrăneste o familie cu un venit modest. Dar multi lideri din afaceri, economiști și alte cadre universitare spune apă este atât de ieftin încât nu există nici un stimulent pentru a conserva sau pentru a proteja apa. Prețul în SUA - o dată uz agricol, industrial si rezidential este medie din - este un aproape ridicol ieftine patru o-miimi de cent pe galon, conform Asociatiei Americane de apa Works, un grup Denver care a fost studiat probleme de apă din 1881.
S-ar putea argumenta că răspunsul la deficitul de apă este simplu: pretul apei sa fie lasat sa înoate aproape de valoarea sa. Lasati mâna invizibilă sa-și facă treaba, și prețurile la apă vor crește, cererea va scădea, iar această resursă prețioasă va fi salvata. Daca pretul apei a fost cu adevărat reflectat in valoarea sa, argumentul merge, investitorii ar turna capital pentru proiectele de la uzine de desalinizare a apei gri-sisteme de reciclare, la reparații pe conducte neetanșe pentru apa municipala. Acestea ne-ar ajuta la creșterea ofertei globale de apă dulce asa cum cere populația lumii.
Ideea de a trata apa ca pe o marfă cum ar fi petrolul sau aurul ar putea parea deranjante pe fața. Accesul la apă curată ar trebui să fie un drept al omului, cum susțin multi - și, într-adevăr, ONU a adoptat o rezoluție în 2010 confirmand același lucru. Permițând forței pieței sa o preia, în plus, ar putea pune în pericol miliarde de oameni care abia au suficientă apă curată si potabilă.
În țările dezvoltate, politicienii locali se sustrag in fata alegătorilor de la ideea de a ridica facturile de apă. Ferme familiale ar putea renunta sa-si mai conduca afacerile, prețurilor la produsele alimentare ar crește - ca ar fi produsele finite pentru fiecare dispozitiv care utilizează microcipuri, lucruri care utilizeaza mari cantități de apă supercurata pentru a le produce. Asta e Contraargumentul, oricum.
Dar suporterii ideii spun ca le poti avea pe ambele atata protectia omului cat și Adam Smith: Păstrați o anumită cantitate de apă pentru toată lumea gratuit (sau cu aproape nici un cost) și au o piață în mare parte gratuita pentru restul. "Apa necesară pentru băut, gătit, și igienă de bază, ca bază pentru supraviețuire trebuie să fie disponibila chiar și pentru o persoană aflata în imposibilitatea de a plăti", a scris Nestlé președinte Brabeck-Letmathe pe blogul său. Dar "trebuie să existe limite: apă pentru a umple o piscină privată sau sa spele o masina, de exemplu, nu este un bun public gratuit; mai degrabă, ar trebui să fie un bun comercial obișnuit să acopere cel puțin costul total al infrastructurii, nici subvenționate sau chiar distribuite gratuit. "
Acest lucru este vorbi radical, fără îndoială. Întrebarea este dacă situația de apă la nivel mondial este atât de cumplită încât avem nevoie de o soluție radicală pentru a aborda.
În China, care ar părea să fie cazul. Țara are 19% din populația lumii și doar 7% din apa dulce sale. Tianjin, un oraș de 7,5 milioane de pe coasta de nord-est, are acum o sursă de apă pe cap de locuitor mai mic decât Arabia Saudită.
Râuri din țară, între timp, mor ca muștele. În anii 1950 țara a avut 50.000 de râuri. De atunci, industria și agricultura au sifonat atât de mult de apă incat acum au ramas doar 23.000 - și multe dintre ele sunt improprii pentru consum. Cu câțiva ani în urmă Comisia Conservare a Fluviul Galben, o agenție guvernamentală chineză, a concluzionat că o treime din apa în acest sistem masiv, 8.000 de mile a fost prea poluată chiar și pentru uz agricol.
Mai mult: Business a creat problema poluarii din China. Acum este nevoie pentru a remedia problema
Deci China este de a lua un salt în piscina stabilirii prețurilor la apa. La începutul lunii ianuarie, guvernul a anunțat că până la sfârșitul anului se va rula un program de anvergură la nivel în care cele mai bogati consumatori urbani ar putea plati sume mai mari pentru apă.
Aici, în Statele, seceta din San Diego - în cazul în care un utilizator tipic rezidential plateste acum aproximativ 40 dolari pe lună pentru apă, una dintre cele mai mari rate din natiune - recent pus în practică, de asemenea un sistem de tarifare pe niveluri. Orasul, de asemenea, a angajat IDE Technologies, o firma israeliana, pentru a construi o instalație de desalinizare pentru 922 milioane dolari, care ar fi cea mai mare din emisfera vestică, atunci când o sa fie completă.
Osul-uscat din Australia este de a lua o țintă diferita. Guvernul a stabilit un sistem de limitare și comerț, similar cu cel folosit pentru carbon, care este de a incuraja industria pentr a conserva apa și să investească în proiecte de economisire a apei.
Dacă o astfel de preț tinkering locale de piață va face mai mult decât o adâncitură în criza globală de apă, este prea devreme pentru a o spune. Deficitul de apă, cauzat natural sau în alt mod, a adus deja întreprinderilor și comunităților locale pe un curs de coliziune, precum Coca-Cola a descoperit în 2008, un statul indian Rajasthan arid. Fermierii de acolo susținut furios că fabrica de îmbuteliere Coca-Cola în Kala Dera atras prea mult de la acvifere. Pentr a-si iriga domeniile lor de orz, mei, și alune, producătorii s-au plâns că au fost nevoiti sa foreze mai adânc și de a folosi pompe heftier la apă pe domeniile lor - ce a dus la creșterea costurilor cu apa. Coca-Cola neagă afirmația și a încercat să lucreze cu comunitatea pentru a rezolva problema. Chiar și așa, controversa trăiește.
"Când vă veți uita mai largă la valoarea apei, te uiți la riscul reputational, precum și de furnizare fiabila", spune Jason Morrison, director de programe al Programului Corporate Sustainability la Institutul Pacific, un non-profit care funcționează cu companii din Fortune 500 pentru soluții cu apa.
Multe companii calculeaza că merită să investească în eforturile de conservare a apei, chiar cu prețul de piață al apei aproape de zero. Întreabă Will Sarni, un consultant specializat în practicile de apă la Deloitte: "Apa nu ar putea costa mult, dar ceea ce este valoarea sa în cazul în care lipsa acesteia poate închide întrega operație de business?"
Multe corporatii mari sunt obsedat de problema apei. Gigantul berii SAB Miller, care lucrează cu Federatia nonprofit World Wildlife, a fost un pionier in masurarea așa-numitei amprente de apă. Compania a efectuat o evaluare detaliată a utilizării apei, luând în considerare impactul secetei și se uită la o serie de alte riscuri, de la creșterea populației la schimbările climatice la urbanizare. David Grant, omul lui Miller privind riscul de apă, si echipa sa s-a uitat la ce parte a lanțului de valori al companiei a folosit cea mai multa si ceamai putina apă. Ei au urmărit acum o gamă largă de valori - cat de mult și în afară de fiecare instalație de bere, apa uzată, prețul apei brute, costul pentru a trata, și costul energiei pentru a o muta. Fabricile de bere Miller, in medie, necesită acum doar 3,5 litri de apă pentru a produce fiecare litru de bere, în scădere de la 4,8 litri în 2008.
Asta e doar o picătură în găleată, comparativ cu ceea ce folosesc furnizorii lor. Aceste numere pot varia în funcție de o serie de factori, cum ar fi condițiile climatice și de sol, dar fiecare litru de bere SAB Miller face în Africa de Sud, de exemplu, necesită 155 de litri de apă - cea mai mare parte pentru creștere hamei, orz și alte cereale pentru berea. Dar aici, de asemenea, corporații, inclusiv Miller, Nestlé, Coca-Cola, Unilever UL -0.04%, iar Dow Chemical DOW -0.25% investesc în moduri de conservare, de obicei, prin ceea ce se numește grandios programe Stewardship apă.
Mai mult: Ferestre care tin soarele fără jaluzele
Majoritatea fermierilor și guvernele locale nu își pot permite să investească în tehnologii, cum ar fi sisteme de irigare, de desalinizare și picurare. Deci echipe Stewardship corporative sunt in parteneriat cu ei. Nestlé a fost una dintre cele mai importante companii de modul în acest sens, spun expertii. Ca și în cazul SAB Miller, Nestlé a redus amprenta de apă: Se folosește acum trei litri de apă pe kilogram de produs în fabricile sale, în scădere de la opt litri acum ani deceniu, spune Claus Conzelmann, capul global Nestlé de securitate, sănătate și mediu durabilitate.
Conzelmann spune compania a început ajungand acum câțiva ani la ferme care furnizat materii prime într-un efort de a le ajuta la economisirea apei. Pentru a produce aceste materii prime, pe kilogram, necesită până la 3.000 de litri de apă. În Punjab, India, de exemplu, în cazul în care Nestlé are fabrici de produse alimentare, agricultorii au cultivat, în principal orez - una dintre culturile intensive cele mai Hidro- - și furaje pentru a alimenta vacile de lapte. Punjab este o zonă stresata de lipsa de apă, și multi dintre fermieri au văzut căderea randamentului lor sau costurile de obtinere a apei, deoarece au avut nevoie sa sate puturi si mai adance, si mai mult sonde pentr a îmbunătăți irigarea. Nestlé a lucrat cu Institutul Internațional de Gospodărire a Apelor din Sri Lanka afiliat la ONU, care a recomandat ca fermierii din regiune sa creasca mai multe vaci de lapte, care utilizeaza mai productiv și economic apa. Orezul și furajelor ar putea fi cultivate în estul Indiei, care are un climat umed. Multe dintre fermierii s-au mutat pe lactate, pentru ameliorarea stresului asupra acviferului local.
Nestlé are acum aproximativ 1.000 de agronomi ajuta fermele pentru a îmbunătăți calitatea produselor lor, în acelasi timp cu o mai bina gestionare a apei. Efortul nu a fost, însă, întotdeauna funcționabil. Acum cativa ani Nestlé si-a dat seama că mesele de apă în jurul unora dintre fabricile lor indiene au scăzut dramatic. De agronomii au studiat problema și a constatat că fermierii din aceste regiuni n-au avut nici un stimulent economic pentru economisirea apei, considerate ieftine, cum ar fi irigarea prin picurare. De ce? Guvernul indian subventioneaza fermierii cu petrol ieftin și electricitate pentru a functiona pompele lor de modă veche pentru irigare, care inunde risipitor domeniile lor. Spune Conzelmann: "Când apa nu are nici o valoare, chiar și o tehnologie low-cost nu va fi pusa în aplicare."
Metoda este noul gigant verde in Chicago
Dacă există un grup de optimiști pe frontul apei, aceasta este cea formata dintr-o mână de investitori cu bani multi. Frații Koch, care dețin Koch Industries, cu o cifra de afaceri de 115 miliarde de dolari pe un an din energie și compania chimică, au investit în tehnologii de purificare a apei și de desalinizare. Jeremy Grantham, co-fondator al OMG, una dintre firmele de investiții cele mai de succes din lume, este de pariuri privind creșterea prețurilor produselor agricole de bază, din cauza deficitului de apă în viitor.
Analistii de investitii de la mai multe institutii mari, inclusiv Citibank C 0,27% și Goldman Sachs, au fost în mod constant pentru urcarea H2O, proiectare creștere în domenii precum desalinizare, tehnologii de filtrare-nano apă, iar companiile mari de date care urmaresc consumului de apă și de scurgere, ca precum și firmele de construcții care vor dezintoxicare infrastructura de apă vechi și de a construi din nou. Dar au fost în mod constant convinsi ca e prea devreme: Wall Street așteapta de mult timp pentru ca actiunile pe apă sa le țâșnească.
Acesta poate fi o industrie de 600 miliarde de dolari pe an, dar companiile au avut o perioada grea a face bani în ea. De fapt, Siemens SI 0.00% anul trecut a scos din afaceri de apă. Spune Cohen Goldman: "Nu e nici un preț de piață pentru apă. Deciziile sunt luate de către politicieni cu privire la modul ar trebui să fie un preț apei, ceea ce face ca afacerile sa fie dure. "
O provocare cu investiții în apă este că nu există o piață globală pentru apa asa cum este cu petrolul, cupru, și alte mărfuri. Motivul? E scump și dificil de transport. China este pe cale sa construiasca un apeduct pentru a trece apa din fluviul Yangtze, în partea de sud a țării, la nord-infometat de apă. In lungime de 2700 mile, este de așteptat să fie una dintre cele mai scumpe proiecte de construcții civile din istorie. Eticheta de preț? Peste 60 miliarde dolari.
Mai mult: Total Foods preia Americii
Destul de ciudat, un număr de academicieni vedeau cu toate acestea, apa ca o marfă, devenind din ce în ce mai importanta în comerțul internațional. Asta pentru că, atunci când națiunile comercializeaza cereale, produc, sau chiar lemn, aceasta este de fapt o tranzacționare de apă, deoarece agricultura este atât de intensiv folositoare de apă. Acest concept - poreclit comerțul de apă virtuală de Tony Allan, un profesor de la Kings College din Londra - va deveni tot mai important ca pretul apei creste rar. Spune Allan: "Securitatea alimentară este total conectat la securitatea apei. Vom avea mereu in minte că, dacă vrem sa vom alimente ieftine, trebuie să ajutam fermierii la economisirea apei. "
Înapoi în Valea Centrală, terenul este încă uscat, chiar și după câteva ploi târzii de aprilie. Și solul se scufunda sub picioarele lui Sarah Woolf. Acesta este rezultatul extragerii apa din propriile sonde de pe proprietate. Familia ei a inceput sa foloseasca apa cu câteva decenii în urmă, dar după un timp a existat o problemă. Într-un caz clasic de tragedia bunurilor comune, ei și altor agricultori din zonă au scos atât de mult apa din acvifer că apa din sol a inceput sa scada cam la un picior pe un an. Din anii 1930, la nivelul solului la ferma ei a scăzut 80 de picioare. "se epuizeaza stratul de o sursă de apă naturală, care poate fi completat doar dacă luați cantități mici din el", explică Woolf. "Dacă luați apă repede, buzunarele din apeduct duc la prăbușirea apei și nu poți obține niciodata acviferul înapoi." Continuarea ciclului distructiv, motivul scufunda joacă ravagii pe fântânile în sine, care poate costa o jumătate de milion de dolari pentru a-l săpa pe fiecare. Woolf are trei la ferma ei.
Nu este încă un alt captura. Spre deosebire de apa din turul doi Sierra, apa subterana de aici este salină. De mii de ani în urmă din Valea Centrală a fost o mare interioară, și, ca urmare, solul conține soluție salină, bor, sare naturala, si seleniu. Nu toate culturile se pot descurca cu bor-ul, de exemplu, ce va provoca desfrunzirea migdaliilor. În cele din urmă de sare se va instala în sol, cu randamente proaste, spune Woolf.
Stând la marginea câmpurilor ei scufundat, si sărate, Woolf este în centrul unei probleme care nu va disparea prea curand: Cum hrăni lumea fără suficientă apă?
Această poveste este de 19 mai 2014 emisiunea de Fortune. http://fortune.com/2014/05/01/what-is-water-worth/
TEXTUL ORIGINAL IN ENGLEZA
What is water worth?
Farmland is parched. Companies are worried. The global demand for water will soon outstrip supply. What’s the solution? Simple, say some business leaders and economists: Make people pay more for the most precious commodity on earth.
FORTUNE — Sarah Woolf’s 1,200-acre farm in Cantua Creek, Calif., sits in the Central Valley, which runs in a narrow stretch more than 400 miles through the middle of the state, covering an area about the size of West Virginia. Hemmed in by the Cascade Range to the north, the Tehachapi to the south, and the Sierra Nevada to the east, the valley has long been one of the most bountiful farming regions in the country. Though it has less than 1% of America’s farmland, according to the U.S. Geological Survey, it supplies a quarter of the nation’s food.
And for the past three years it has suffered the worst drought in almost anyone’s memory. In January, with California’s river and reservoir levels at record (or near record) lows, Gov. Jerry Brown declared a state of emergency. By March the drought was so severe that the state and federal governments, which both run systems that transport water from the Sierras to the valley, cut off supplies to farmers. That left many of them with two unpleasant options: Buy water on the spot market for up to four times the normal price or cut back sharply on planting.
Woolf, a third-generation farmer, grows tomatoes, onions, and garlic that typically end up as ketchup, salsa, and other products made by Heinz, P&G, and other big names in the food industry. Her choice was to farm only half of her land. “Customers are asking for our produce,” she says, “but we can’t deliver because we don’t have the water.” Officials say that more than 500,000 acres of otherwise rich, arable land in Central Valley will likely be left fallow this year. Acres of fruit and nut trees will die from lack of water. And in keeping with the laws of supply and demand, food prices have already risen.
MORE: The World’s Top 25 Eco-Innovators
Drive five hours south on I-5 from Woolf ’s farm, and the ground feels almost as parched. San Diego is living through one of its worst droughts in 1,200 years and now has to import 90% of its water. Likewise, nearly all of Texas is drier than tumbleweed. In April, 240 of the state’s 252 counties were designated disaster areas. Because of the “exceptional drought,” as the U.S. Agriculture Department calls it, folks in Wichita Falls, a city of more than 100,000 people northwest of Dallas, will soon have to bathe and brush their teeth in recycled sewer water. Freshwater is scarce these days in big swaths of Oklahoma, Kansas, Colorado, Nevada, and New Mexico too.
Water, as any physicist will tell you, doesn’t simply vanish from the earth. It exists in a state of flux: as glacial ice, cloud vapor, salted sea, the sweat of a brow. In whatever phase, the water leaving one domain — by evaporation, precipitation, consumption, or flow underground — inevitably shows up someplace else. Drought in California resides in the same earthly sphere as the storms that have battered the United Kingdom this year in the wettest winter on record.
But that said, the water scarcity problem is real … and serious … and global. Since the 1970s, droughts worldwide have gotten longer and more intense over wider areas, according to the UN’s Intergovernmental Panel on Climate Change. Throw in the effects of pollution, overconsumption, and relentless population growth, and there is little for the political left and the right to debate: We have a genuine, burgeoning, boundary-crossing crisis over water.
That isn’t new, of course. NGO types, geologists, and climate scientists have been warning about freshwater scarcity for some time. What’s striking today is the sheer number of gray suits who are sounding the alarm. “Water now gets discussed at the board level,” David Grant, the senior manager for water risks and partnerships at SAB Miller, tells Fortune. (That Miller has a senior manager for water risks is telling in itself.) PepsiCo PEP 0.08% CEO Indra Nooyi says, “The world water crisis is one of the most pressing challenges of our age.”
Flip through the latest 10-Ks of companies from Coca-Cola KO -0.05% to Campbell Soup CPB 0.31% and you’ll find water-related worries enumerated among the possible hazards to operations. Coke lists “water scarcity” as a risk factor behind only “obesity concerns,” which the company warns might reduce demand for some of its products. Nestlé chairman Peter Brabeck-Letmathe, who heads the 2030 Water Resource Group, a public-private collaboration among leading beverage companies, development banks, and several government agencies in Asia, Africa, and Latin America, has even dedicated a personal blog to global water issues.
All of the corporations above, to be sure, have an obvious stake in the issue. Nestlé is the world’s largest food company by sales and a dominant bottled-water seller in the U.S., with brands like Poland Spring and Perrier in its fold. Each year Miller sells more than $34 billion worth of Miller beer, Coors Light, Peroni, and some 200 other beer brands. Coke and Pepsi? Again, their interest in getting enough clean, fresh water to make their products is crystal clear.
MORE: Climate Change, Inc.
Dozens of other industries, however, from chipmaking to fracking to meatpacking, also depend on having water aplenty. The long drought in Texas, for example, forced Cargill to close a beef-processing plant in Plainview last year as the number of cattle in the U.S. herd dropped to its lowest level in more than six decades. Dry pastures hurt grain output, pushing up prices for feed — which, along with smaller herds, has led to sky-high prices for beef today.
“We’ve always thought about how water was important for beverages or chemicals,” Goldman Sachs GS 0.16% senior investment strategist Abby Joseph Cohen tells Fortune. “But how many other industries depend on water in the supply chain, for their workforce and production and to maintain a healthy environment around where they’re operating?”
The answer may be virtually all of them. Which is why legions of business leaders, economists, and think-tankers are coming to reclassify water as a kind of buried treasure: “blue gold.” Willem Buiter, Citigroup’s chief economist, sums up the thinking of many these days: “Water as an asset class, in my view, will eventually become the single most important physical commodity — dwarfing oil, copper, agricultural commodities, and precious metals.”
And that makes the next question a humdinger: If water is so incredibly valuable, why is it so cheap?
To produce one half-pound cheeseburger, it takes 968 gallons of water, based on data from Water Footprint Network, a nonprofit group in the Netherlands, and Fortune’s analysis. The slice of cheese (24 gallons), wheat bun (19 gallons), and tomato and lettuce (under two) are a relatively small part of the total. The eight-ounce patty, by contrast, requires an estimated 924 gallons to produce when the amount of water needed to grow the feed for the cow is included.
If all that water somehow came out of a home tap in Atlanta, the cost to produce that cheeseburger would be on the order of $23. Atlanta, you see, charges residential customers $6.30 for each cubic meter of water (equivalent to about 264 gallons) they use. In New York City, the rate is about half that ($3.27 per cubic meter). In Chicago ($1.46) and Miami ($1.15) it’s a lot less.
But most of the water that’s used in the world doesn’t come out of a kitchen or bathroom faucet. Seventy percent of it is consumed in agricultural production — and most of that, in turn, is free or dirt-cheap (provided by rain, well water, and government agencies). When farmers do have to buy water on the spot market, it’s sold in acre-feet (enough to cover an acre of land with a foot of water) and a lot cheaper than the municipal tap. So in the absence of drought, pestilence, and other agricultural plagues, farmers can produce those cheeseburger components for very little water cost.
MORE: Don’t hold your breath for a carbon tax
That’s a lucky thing if you’re a parent feeding a family on a modest income. But many business leaders, economists, and other academics say water is so inexpensive that there’s no incentive to conserve or protect it. The price in the U.S. — once agricultural, industrial, and residential use is averaged out — is an almost laughably cheap four one-thousandths of a cent per gallon, according to the American Water Works Association, a Denver group that has been studying water issues since 1881.
One could argue that the answer to water scarcity is simple: Let water’s price swim closer to its value. Let the invisible hand do its job, and water prices will rise, demand will fall, and this precious resource will be saved. If water’s price were truly reflective of its value, the argument goes, investors would pour in capital for projects ranging from desalination plants to gray-water recycling systems to repairs on leaky municipal water pipes. These would help us increase the global supply of freshwater as the world’s population soars.
The idea of treating water as a commodity like oil or gold might seem disturbing on its face. Access to clear water ought to be a human right, many contend — and, indeed, the UN passed a resolution in 2010 confirming the same. Letting market forces take over, moreover, could put in jeopardy billions of people who barely have enough clean, drinkable water to begin with.
In developed countries, local politicians balk at the notion of raising voters’ water bills. Family farms might be driven out of business, food prices would rise — as would the end products for every device that uses microchips, things that take vast amounts of superclean water to produce. That’s the counterargument, anyway.
But supporters of the idea say you can have both human protections and Adam Smith: Preserve a certain amount of water for everyone for free (or at almost no cost) and have a mostly free market for the rest. “Water needed for drinking, cooking, and basic hygiene as a basis for survival must be available even for a person unable to pay,” wrote Nestlé chairman Brabeck-Letmathe on his blog. But “there must be limits: Water to fill a private swimming pool or to wash a car, for instance, is not a free public good; rather, it should be a normal commercial good covering at least the full cost of infrastructure, not subsidized or even distributed for free.”
This is radical talk, no doubt. The question is whether the global water situation is so dire that we need a radical solution to address it.
In China that would seem to be the case. The country has 19% of the world’s population and only 7% of its freshwater. Tianjin, a city of 7.5 million on the northeast coast, now has a per capita water supply lower than Saudi Arabia’s.
Rivers in the country, meanwhile, are dying off like black flies. In the 1950s the country had 50,000 rivers. Since then industry and agriculture have siphoned off so much water that only 23,000 remain — and many of them are unfit for drinking. A few years back the Yellow River Conservancy Commission, a Chinese government agency, concluded that a third of the water in this massive, 8,000-mile system was too polluted even for agricultural use.
MORE: Business created China’s pollution problem. Now it needs to fix it
So China is taking a leap into the water-pricing pool. In early January the government announced that by the end of the year it would roll out a wide-reaching program in which the wealthiest urban consumers would pay higher amounts for water.
Here in the States, drought-racked San Diego — where a typical residential user now pays about $40 a month for water, one of the highest rates in the nation — recently put in place a tiered pricing system as well. The city is also hiring IDE Technologies, an Israeli firm, to build a $922 million desalination plant, which would be the largest in the Western Hemisphere when complete.
Bone-dry Australia is taking a different tack. Its government has established a cap-and-trade system, similar to the one used for carbon, which is encouraging industry to conserve water and invest in water-saving projects.
Whether such local-market price tinkering will make more than a dent in the global water crisis is too early to tell. Water scarcity, caused naturally or otherwise, has already brought businesses and local communities on a collision course, as Coca-Cola discovered in 2008 in the arid Indian state of Rajasthan. Farmers there angrily claimed that Coca-Cola’s bottling factory in Kala Dera drew too heavily from aquifers. To irrigate their fields of barley, millet, and peanuts, the growers complained that they had to drill deeper and use heftier pumps to water their fields — raising the cost of their water. Coca-Cola denies the claim and has tried to work with the community to solve the problem. Even so, the controversy lives on.
“When you take a broader look at the value of water, you look at reputational risk as well as supply dependability,” says Jason Morrison, program director of the Corporate Sustainability Program at Pacific Institute, a nonprofit that works with Fortune 500 companies on water solutions.
Many companies are calculating that it’s worth investing in water-conservation efforts even with water’s market price near zero. Asks Will Sarni, a consultant specializing in water practices at Deloitte: “Water might not cost much, but what is its value if the lack of it can shut down your entire operation?”
Many big corporations are obsessed with the question. Brewing giant SAB Miller, working with the nonprofit World Wildlife Federation, has been a pioneer in measuring its so-called water footprint. The company conducted a detailed assessment of its water use, taking into consideration the impact of droughts and looking at a range of other risks, from population growth to climate change to urbanization. David Grant, Miller’s point man on water risk, and his team looked at what part of the company’s value chain used the most water and the least. They now track a wide range of metrics — how much goes in and out of each beer facility, the wastewater, the price of raw water, the cost to treat it, and the cost of energy to move it around. Miller’s breweries, on average, now require only 3.5 liters of water to produce each liter of beer, down from 4.8 liters in 2008.
That’s a mere drop in the bucket compared with what their suppliers use. Those numbers can vary depending on a range of factors like climate and soil conditions, but each liter of beer SAB Miller makes in South Africa, for example, requires 155 liters of water — most of it for growing the hops, barley, and other grains for the beer. But here, too, corporations including Miller, Nestlé, Coca-Cola, Unilever UL -0.04% , and Dow Chemical DOW -0.25% are investing in ways to conserve, typically through what are grandly called water stewardship programs.
MORE: Windows that keep out the sun without blinds
Most farmers and local governments can’t afford to invest in technologies like desalination and drip irrigation systems. So corporate stewardship teams are partnering with them. Nestlé has been one of the companies leading the way in this regard, experts say. As with SAB Miller, Nestlé has reduced its water footprint: It now uses three liters of water per kilo of product in its factories, down from eight liters a decade years ago, says Claus Conzelmann, Nestlé’s global head of safety, health, and environmental sustainability.
Conzelmann says the company began reaching out a few years ago to farms that were providing it with raw materials in an effort to help them save water. To produce those raw materials, per kilo, requires up to 3,000 liters of water. In Punjab, India, for instance, where Nestlé has food factories, the farmers were mainly growing rice — one of the most water- intensive crops — and fodder to feed dairy cows. The Punjab is a water- stressed area, and many of the farmers were seeing their yield fall or their costs for water rise because they had to drill more wells or improve irrigation. Nestlé worked with the UNaffiliated International Water Management Institute in Sri Lanka, which recommended that the farmers in that region raise more dairy cattle, which was a more productive and economic use of water. The rice and fodder could be grown in eastern India, which has a wetter climate. Many of the farmers shifted to dairy, relieving stress on the local aquifer.
Nestlé now has roughly 1,000 agronomists helping farms improve the quality of their produce while better managing water. The effort hasn’t always worked, however. Several years ago Nestlé realized that water tables around some of their Indian factories were dropping dramatically. The agronomists studied the problem and found that farmers in those regions had no economic incentive to put in cheap, water-saving fixes like drip irrigation. Why? The Indian government subsidizes farmers with cheap oil and electricity to run their old-fashioned irrigation pumps, which wastefully flood their fields. Says Conzelmann: “When water has no value, even a low-cost technology will never get implemented.”
MORE: Method is the new green giant in Chicago
If there’s one group of optimists on the water front, it’s a handful of big-money investors. The Koch brothers, who own Koch Industries, a $115-billion-a-year energy and chemical company, have been investing in water purification and desalination technologies. Jeremy Grantham, the co-founder of GMO, one of the world’s most successful investment firms, is betting on rising agricultural commodity prices because of future water scarcity.
Investment analysts at several big institutions, including Citibank C 0.27% and Goldman Sachs, have been consistently bullish on H2O, projecting growth in areas like desalination, nano-water- filtering technologies, and big-data companies that track water usage and leakage, as well as the construction firms that will rehab our old water infrastructure and build anew. But they’ve been consistently early too: Wall Street has been waiting a long time for water stocks to gush.
It may be a $600-billion-a-year industry, but companies have had a tough time making money in it. In fact Siemens SI 0.00% last year pulled out of the water business. Says Goldman’s Cohen: “There’s no market price for water. Decisions are made by politicians on how water should be priced, which makes doing business tough.”
One challenge with investing in water is that there’s no global market for it as there is with oil, copper, and other commodities. The reason? It’s expensive and difficult to transport. China is in the midst of building an aqueduct to move water from the Yangtze River, in the south of the country, to the water-starved north. Some 2,700 miles long, it is expected to be one of the most expensive civil-engineering projects in history. The price tag? Upwards of $60 billion.
MORE: Whole Foods takes over America
Strangely enough, a number of academics nonetheless view water as an increasingly important commodity in international trade. That’s because when nations trade grain, produce, or even timber, they are in effect trading water, since agriculture is so water-intensive. This concept — dubbed the virtual water trade by Tony Allan, a professor at King’s College London — will become increasingly important as water grows scarcer. Says Allan: “Food security is totally connected to water security. We’re going to have to get it into our heads that if we are going to have cheap food, we have to help farmers save water.”
Back in the Central Valley, the land is still parched, even after some late-April rains. And the ground is sinking under Sarah Woolf ’s feet. It is the result of sucking out water from her own property wells. Her family began using well water some decades ago, but after a while there was a problem. In a classic case of the tragedy of the commons, they and other farmers in the area were drawing so much water from the aquifer that the soil started dropping about a foot a year. Since the 1930s, the ground level at her farm has dropped 80 feet. “You’re depleting a natural water source that can be replenished only if you take small amounts out,” explains Woolf. “If you take water out fast, the pockets in the aqueduct that hold the water collapse and you can never get that aquifer back.” Furthering the destructive cycle, the sinking ground plays havoc on the wells themselves, which can cost half-a-million dollars each to dig. Woolf has three on her farm.
There is yet another catch. Unlike the water from the Sierra runoff, the groundwater here is saline. Thousands of years ago the Central Valley was an inland sea, and as a result, its soil contains saline, boron, natural salt, and selenium. Not all crops can handle that — boron, for instance, will cause almond trees to defoliate. Eventually the salt will build up in the soil, harming yields, says Woolf.
Standing at the edge of her sunken, salty fields, Woolf is at the center of a problem that won’t go away anytime soon: How do you feed the world without enough water?
This story is from the May 19, 2014 issue of Fortune. http://fortune.com/2014/05/01/what-is-water-worth/