12 fermieri suceveni au înfiinţat Cooperativa Agricolă Bucovina
Fermierii suceveni trebuie să se asocieze pentru a livra cereale pe piaţa din Franţa
La Suceava s-a înfiinţat Cooperativa Agricolă Bucovina, care va administra aproximativ 6.000 de hectare de teren. Cooperativa are 12 membri fondatori şi este coordonată de Gheorghe Chiriac, un fermier din zona Siret. El a spus că primul proiect al acestei structuri vizează construirea cu fonduri europene a unui siloz de cereale de mari dimensiuni, la Dărmăneşti, pentru depozitarea, păstrarea şi valorificarea produselor în exterior. Anunţul cu privire la înfiinţarea acestei cooperative a fost făcut în cadrul unei întâlniri a fermierilor suceveni cu unul dintre directorul Cooperativei Cavac din Franţa, Christophe Vinet, precum şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, şi şeful Direcţiei Agricole, Vasile Costan.
Gheorghe Chiriac ne-a declarat că „în această asociaţie este binevenit oricine vrea. Nu am pus punct şi nu am spus că nu mai primim pe nimeni. Noi momentan am făcut ceva pentru că dacă nu porneam nu o făceam niciodată. Cine mai vrea poate să intre în cooperativă. Şi luăm modelul din Franţa, pentru că dacă la ei merge, de ce nu ar merge şi la noi”. El a arătat că membrii Cooperativei Agricole Bucovina ar avea o serie de avantaje în urma colaborării cu partenerii din Franţa. „Colaborarea cu ei ar însemna în primul rând să ne ofere inputurile de care avem nevoie, un exemplu fiind necesarul de îngrăşăminte. De exemplu, eu cumpăr îngrăşământul de la Târgu Mureş, ureea, cu 1950 de lei/tonă. Cei de la cooperativa din Franţa cumpără tona de uree de la Azomureş cu puţin peste 1300 de lei. Asta ar însemna o diferenţă de circa 150 de euro pe tonă. Iar când ei vor contracta aceste îngrăşăminte o să ne întrebe şi pe noi cei de la Cooperativa Bucovina cât îngrăşământ aven nevoie pentru a-l lua la acelaşi preţ”, a spus Gheorghe Chiriac. El a mai adăugat că deja directorul Cooperativei Cavac din Franţa i-a spus că spus că au nevoie pentru anul viitor o cantitate de 30.000 de tone de cereale, grâu, soia şi porumb.
Prezent la întâlnirea de ieri, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, cel care a avut iniţiativa constituirii unui Consiliu Consultativ în domeniul agriculturii, a declarat că îl bucură faptul că în cele din urmă s-a reuşit înfiinţarea unei forme asociaţive a agricultorilor suceveni. „Vreau să vă mulţumesc dumneavoastră, pentru că discutăm de ceva vreme despre acest concept, la început într-un format mai mic, apoi ne-am extins. Şi în urma şedinţelor a acestui Consiliu Consultativ din agricultură a reieşit la un moment dat ideea de a ne asocia şi de a crea o formulă în care să constituim fie o asociaţie, fie o cooperativă, fie un parc agricol. Şi urmare a dicuţiilor cu dumneavoastră am încercat să găsim parteneri în afară, pentru că oricât am vrea noi România să ne dezvoltăm în interior, doar cu noi e complicat. Piaţa e globală, nu mai este piaţă naţională sau regională. Şi evident, cum spunea şi domnul Christophe Vinet, judeţul Suceava are ptenţial agricol important şi poate să ţintească sus în pieţe care sunt foarte bine cunoscute şi consolidate. Şi cred că avem locul nostru în piaţa europeană”, a spus Nechifor. El i-a îndemnat pe fermierii suceveni să aibă curaj şi încredere într-o astfel de formă asociativă, apreciind că viitoarea colaborare cu cei de la Cooperativa Cavac va fi benefică pentru agricultorii suceveni.
„Cred că trebuie să aveţi curaj, să aveţi viziune şi puterea să luaţi din modelele care funcţionează în afara ţării ceea ce se poate potrivi în România. Iar distanţa dintre Suceava şi zona Nantes de unde provine Cooperativa Cavac poate fi scurtată prin dumneavoastră şi prin produsul agricol românesc care poate să ajungă şi-n Franţa. Sunt încântat de faptul că reuşim să facem paşi importanţi împreună, şi sunt convins că dacă veţi avea curaj, încredere şi relaţii corecte între dumneavoastră veţi reuşi”, a mai spus Nechifor.
Sursa https://svnews.ro/12-fermieri-suceveni-au-infiintat-cooperativa-agricola-bucovina/46366/
Asocierea femierilor din judeţul Suceava le-ar putea aduce acestora profituri mai mari din vânzarea cerealelor pe piaţa din Franţa. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a vorbit astăzi despre necesitatea asocierii fermierilor suceveni în vederea înfiinţării unui parc agricol sau a unei cooperative agricole după un model din Franţa, astfel încât să aibă capacitatea de a livra cantităţi importante de produse agricole, şi la un preţ mai bun. Cătălin Nechifor a făcut aceste declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o alături de şeful Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Costan, şi de doi fermieri suceveni Carla Dălteanu şi Gheorghe Chiriac, cei trei participând recent în Franţa la un schimb de experienţă cu agricultori din această ţară. Nechifor a spus că cei trei, dar şi alţi fermieri suceveni, au vizitat o cooperativa Cavac dintr-o regiune din Vestul Franţei, din care fac parte nu mai puţin de 6.000 de fermieri. „Înţeleg că au venit cu foarte multe informaţii interesante. Şi vreau să reamintesc de iniţiativa de a crea un parc agricol la nivelul judeţului Suceava. Acum înţeleg că sunt planuri mai ample pentru ca acest parc să cuprindă un teritoriu mai important, şi nu doar Suceava, ci şi judeţele Iaşi şi Botoşani”, a spus şeful administraţiei judeţene. Cătălin Nechifor a spus că în Franţa, conducerea cooperative Cavac avea informaţii cu privire la potenţialul agricol al României, şi în special al judeţului Suceava. Mai mult, el a precizat că în cadru discuţiile avute cu fermierii suceveni, conducerea cooperativei Cavac a venit cu mai multe soluţii dec colaborare concrete, una dintre acestea fiind construcţia unor silozuri pentru cereale în judeţul Suceava, investiţie care ar urma să fie realizată de partea franceză.
Preşedintele CJ Suceava a mai precizat că intenţionează ca în perioada imediat următoare să aibă loc o şedinţa a consiliului consultativ al agricultorilor din judeţul Suceava în care vor fi prezentate concluziile vizitei din Franţa, dar şi modul de asociere, fie prin înfiinţarea unui parc agricol, fie a unei cooperative agricole. „Vedem care este cea mai bună variantă pentru că va trebui să ne dezvoltăm şi cu bani europeni, şi atunci trebuie să ştim dacă pe cooperativă putem să facem ceva în sensul ăsta, dacă nu vom merge pe parc agricol. Vom decide care e formula cea mai benefică”, a declarat Cătălin Nechifor. El a subliniat că partenerii francezi au anunţat că vor construi silozurile în care ar urma să fie depozitate cerealele fermierilor suceveni, acestea urmând să fie transportate apoi pe calea ferată către Dunăre, şi mai departe, pe vapor, către Franţa. În aceste condiţii, Nechifor a arătat că silozurile pentru cereale ar urma să fie construite într-o locaţie aflată în apropierea unei staţii CFR. Şeful administraţiei judeţene a arătat că fermierii suceveni vor putea să vândă cereale în Franţa la preţuri cu 30% mai mari decât cele practicate acum în România. De asemenea, Nechifor a spus că în situaţia în care se vor asocia, fermierii suceveni vor avea posibilitatea să obţină preţuri mult mai mici la achiziţia materialelor necesare activităţii tuturor membrilor din viitoarea asociaţie. El a mai precizat că la ultima şedinţă a consiliului consultativ al agricultorilor au fost prezenţi aproximativ 150 de agricultori din judeţul Suceava.
La rândul său, şeful Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Costan, a declarat că în perioada 23 – 25 octombrie a.c., directorul general al cooperativei Cavac va fi prezent în judeţul Suceava. „Dumnealui a rămas foarte impresionat de ce potenţial avem în judeţ. El lucrează deja cu România, iar aici în judeţul Suceava vrea să lucreze cu o structură asociativă, şi nu cu fermieri individuali. Ne-a întrebat dacă putem să livrăm un vapor cu grâu. I-am spus că nu putem, pentru că nu avem o structură asociativă. Şi dacă nu vom avea aşa ceva, pentru a şti ce cantităţi sunt în judeţ, niciodată nu vom putea livra un vapor de grâu”, a precizat Costan. El a adăugat că până la vizita directorului cooperativei Cavac vor trebui demarate procedurile pentru înfiinţarea noului parc agricol din judeţul Suceava.
Sursa https://svnews.ro/fermierii-suceveni-trebuie-sa-se-asocieze-pentru-a-livra-cereale-pe-piata-din-franta/44002/
My.COOP - Managing your agricultural cooperative
Type: Course
Where: Online at www.agriculture-my.coop
Download: English: My.COOP - Managing your agricultural cooperative , pdf 0.8 MB
Español: My.Coop Cómo Gestionar su Cooperativa Agrícola, pdf 0.8 MB
Français: My.Coop Gérer votre coopérative agricole, pdf 0.8 MB
Registration for the “MY.COOP - Managing your agricultural cooperative” Training of Trainers distance learning course is now open!
http://www.ilo.org/empent/Eventsandmeetings/WCMS_250442/lang--en/index.htm?shared_from=shr-tls
The online applications may be done at the following links:
• English: http://intranetp.itcilo.org/MINRFFUND?coord_code=A977032&set_language=en
• Spanish: http://intranetp.itcilo.org/MIF/A977032/es
• French: http://intranetp.itcilo.org/MINRFFUND?coord_code=A977032&set_language=fr
My.COOP is a training package and programme on the management of agricultural cooperatives. Proper management enables cooperatives to offer high quality, efficient and effective services to their members. Moreover, well managed agricultural cooperatives can also contribute to wider development issues such as food security, sustainable use of natural resources and inclusive employment creation.
The My.COOP training of trainers has been designed for organizations and individuals that train managers of agricultural cooperatives. These can include:
- leaders and managers of cooperative structures, such as unions, federations and confederations;
- trainers working in cooperative colleges, universities, non-governmental organizations (NGOs)
and other (including private) training providers;
- cooperative officers and extension staff of government departments and agencies.
Tags: training of trainers, cooperatives, cooperative development, agricultural development, agriculture
Regions and countries covered: Global
Unit responsible: Cooperatives